|
GRAI VALAH
Dincolo de definitia rigida de dictionar, cuvantul "limba" se bucura de o
sumedenie de definitii, mai mult sau mai putin poetice, dar toate
adevarate.
In poezii - ode de obicei - in proverbe si zicatori, in maxime si cugetari
sunt formulate idei pretioase cu privire la limba romana.
Considerata de Vasile Alecsandri "tezaurul cel mai pretios pe care-l
mostenesc copiii de la parinti, depozitul sacru lasat de generatiile
trecute", limba este o modalitate de exprimare a gandurilor si a
sentimentelor, a deznadejdii si a izbanzii, a bucuriei si a tristetii.
Invaluitoare ca o vraja, avand moliciuni de puf si scanteieri metalice,
inchizand in ea lumina soarelui si umbra grotelor, mireasma trandafirilor
si prospetimea picaturilor de roua, limba a devenit subiectul atator
cunoscute ode: "Oda limbii romane" a lui V. Eftimiu; "Lauda limbii romane"
a lui petre Ghelmez; "Limba noastra" de Alexe Mateevici sau "Grai valah" de
Vasile Voiculescu.
Dovedind o bogatie rara si o forta expresiva deosebita, limba romana a
putut fi "prezentata" tocmai datorita multitudinii valorii sale expresive.
"Grai valah" este o poezie prin care autorul isi exprima sentimentele fata
de limba romana pe care o elogiaza.
Metafora sta la baza constructiei intregii poezii, calitatile limbii fiind
definite cu ajutorul acestui procedeu artistic: "catuie de petale" ;
"carari de bucium (...) te stretaie" ; "grangurii de aur boabele-ti ciugul"
; "arsu-ti coclaur" ; "limbi de lumina" ; "slavit pristol de piatra si
floare".
Poetul traieste sentimente de admiratie pentru graiul poporului din care
face parte; versurile "Buzele-mi razam frematatoare / Slavit pristol de
piatra si floare" sugereaza tocmai emotia si dragostea poetului pentru
limba pe care stramosii au luptat sa o pastreze pentru generatiile
urmatoare. Epitetul metaforic "slavit pristol" sugereaza si piosenia si
sfiala eului liric in fata graiului sfant, dar si veneratia pentru aceasta.
Asa se explica preferinta poetului pentru aceasta imagine in care dorul
este personificat; alaturarea celor doua substantive "dorul" si "plugul" nu
este intamplatoare avand in vedere ca cei care doinesc sunt oamenii din
popor, taranii.
A calca "arsul coclaur" al limbii cu sufletul inseamna pentru poet a se
apropia de limba acestui popor cu sfiiciune, cu delicatete, dar si cu
dorinta de a descoperi comorile ascunse ale limbii.
Oftatul stramosilor se datoreaza pe de o parte tulburarii linistii lor de
catre pasii sufletului poetului, iar pe de alta parte, regretului de a nu
mai putea utiliza graiul sfant pentru a carui integritate au luptat.
Oftatul se poate constitui, in acelasi timp si nevoia de liniste dupa care
tanjesc in urma vietii zbuciumate - marcate de razboaie nenumarate purtate
pentru neatarnare - pe care o au. Este un oftat datorita oboselii dar,
poate si de multumirea ca ne-au transmis o limba armonioasa, nealterata,
muzicala. Tot de coordonata istorica tine si versul "carari de bucium (.. |