|
În ultima etap? a liricii argheziene configura?ia sufleteasc? a poetului este accea?i ca mai înainte. Fr?mântarea, necontenita ciocnire de atitudini contradictorii î?i g?sesc reflectarea în egal? m?sur? în crea?iile din ultimele volume de versuri ale poetului. Asist?m la o lupt? între inepuizabilele resurse suflete?ti mereu împrosp?tate ?i sentimentul c? vârsta înaintat? îl duce, inevitabil, spre un final al propriei existen?e. Neputin?a de a învinge legile naturii îi creaz? adeseori poetului st?ri suflete?ti depresive. De cele mai multe ori îns? în poezii din ciclul Ritmuri domin? sentimentul satisfac?iei împlinirilor.
Astfel, în poezia De ce-a? fi trist, T. Arghezi parc? vrea s? cuprind?, în sufletul lui, toate lucrurile oferite de via?? ?i de natur?. De aceea întrebarea “De ce-a? fi trist?”, care se repet? de trei ori la început de strofe, îl chinuie obsesiv pe poet, g?sindu-?i singur, în cele din urm?, un r?spuns sau mai degrab? o consolare în elementele naturii ?i ale vie?ii din jur. De ce-a? fi trist? c? toamna târzie mi-e frumoas?? Poetul este con?tient c? vârsta la care a ajuns “toamna târzie” îi este frumoas? ?i lini?tit?, c? a cunoscut lucrurile vie?ii ?i ale împlinirilor: “Pridvoarele-mi sunt co?uri cu flori, ca de mireas?”, casa îi este frumoas? ?i îndestulat?: “Fereastra-mi este plin?/ De iederi împletite cu vine de glicine./ Beteala ?i-o desface la mine ?i mi-o las?./ Când soarele r?mâne s?-l g?zduiesc în cas?/ O prospe?ime nou? surâde ?i învie/ Ca de botez, de nunt? ?i ca de feciorie”.
Mediul în care tr?ie?te l-a îmbiat la via??, i-a dat speran?e în viitor. “De ce-a? fi trist? c? pacea duioas? ?i blajin?/ M? duce ca o luntre prin lini?ti de lumin??/ E un surâs ?i-n vraful de c?r?i, s? m? alinte./ Vie?i noi tresar vioaie din foste oseminte ./ V?d frunz? ca scoboar? din ramuri câte una./ Le ruginise bruma ,/ Le argintase luna ./ Aud ?i gânguritul de dragoste cu jele./ Oprit cu porumbeii pe coama casei mele”.
|