|
Scrisoarea III
Istoria nationala ca si creatia populara au fost izvoare
statornice carora Eminescu li s-a adresat pe parcursul intregii sale
creatii, de la avantata oda de tinerete: "Ce-ti doresc eu tie, dulce
Romanie..." la opera de maturitate care este "Scrisoarea III".
Lucrarea este axata pe tema trecutului istoric al carui simbol este
pentru poet Mircea cel Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe
baza unei severe antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si
prezentul decazut.
Impletire de modalitati artistice apartinand genurilor liric,
epic si dramatic, "Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti.
Prima parte are, la randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un
fundal de feerie, poetul infatiseaza in primul tablou visul unui
sultan "dintre aceia" de a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea
otomana in crestere este figurata prin Luna preschimbata in fecioara
si coborata pe pamant. Imaginea copacului crescand din inima
sultanului semnifica implinirea visului de dragoste lumeasca al
intemeietorului Imperiului Otoman ale carui cuceriri in vremea lui
Baiazid ajung sa ameninte libertatea Tarii Romanesti.Tabloul este
opera unui artizan care-si alege mijloacele cu pricepere si cu simtul
masurii. Epitete, metafore, comparatii, personificari, inversiuni,
enumeratii, repetitii concura la impresia de fabulos oriental:
"Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri", "mandra fermecare",
"sultan dupa sultan" etc. Motive specific romantice: al codrului, al
visuli, al lunii si altele sporesc farmecul poeziei.
Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim
plan pe Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le
infatiseaza trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu
ceea ce reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri
Baiazid ii cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e
drastica: "De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil
diplomat, masurat in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa
port", intelept, demn, scrutand lucid responsabilitatea pe care o are
in fata istoriei, dar, mai presus de toate, patriot inflacarat,
domnitorul roman vrea sa evite varsarea de sange, luptand pentru cauza
dreapta a libertatii si independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea
simte ca "tot ce misca-n tara asta" ii este aliat de nadejde.
Procedeul artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care
politicii de expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului
roman, intruchipate de "domnul Tarii Romanesti": cumintenia, simtul
masurii, ospitalitatea.
In ce |