|
Literatura de imaginatie promovata de Semanatorul, Viata romaneasca si celelalte publicatii de orientari convergente e marcata de ideologiile curentelor propagate de ele (semanatorist si poporanist) doar in produsele minore si periferice, dar este patrunsa in insasi substanta ei de spiritul traditional, care o diferentiaza precis de cea scrisa in spirit occidental modern.
In sfera lirica, cea mai tipica voce a miscarii de la Semanatorul este Stefan Octavian Iosif (1875-1913). Romantic intarziat, Iosif este un poet monocord, dar care, in limitele orizontului si ale sensibilitatii sale specifice, produce adesea accente de o rara suavitate. O infiorare sobra caracterizeaza, de pilda, micul ciclu Cantece,strabatut de tristetea toamnei, a despartirii de locuri dragi, de „fârtati” ce-si asteapta moartea in inchisoare. Pastelist si autor de lieduri, in primul rand, Iosif este un artist minor remarcabil. Lirismul evocarilor sale sumbre sau luminoase din lumea satului se realizeaza indeosebi prin melancolia ce invaluie privelistea ca intr-o ceata diafana, ca intr-un abur albastru.
Traducator, printre alti poeti, si a lui Varlaine, autorul Patriarhalelor (1901) are cu poetul francez certe afinitati; asemena lui cultiva nedefinitul, nuanta, fiindu-i de asemenea caracteristice un aer de blandete, de „sagesse”,o melodicitate simpla, duioasa, tandra. Alte volume: Credinte, Cantece, , Poeme ample: A fost odata, Din zile mari, Zorile, drama istorica in versuri. In colaborare cu D. Anghel: Legenda funigeilor, Caleidoscopul lui A. Mircea, 2 vol., Cometa, comedie in versuri, Carmen saeculare, Ciresul lui Lucullus, proza, Portrete
|