|
Scaunele
de Eugen Ionescu
-eseu structurat-
Teatrul absurdului este un tip de creatie teatrala aparut dupa
cel de-al doilea razboi mondial, la inceputul anilor '50.El respinge
realismul psihologic si social, bazat pe iluzia mimetica , aceea de a
infatisa spectatorilor aparenta unor oameni si a unor situatii reale,
evoluand pe scena. Personajele sunt vag conturate, cu o identitate
incerta,dezindividualizate. (Doi batrani, sot si sotie, imaginati de autor
ca avand 95 si 94 de ani.) Temele sale predilecte sunt lipsa de sens a
existentei, golul sufletesc,dezarticularea limbajului, incomunicarea,
claustrarea, acapararea omului de automatisme si stereotipii, sugerandu-se
imposibilitatea de a iesi din acest impas. Teatrul absurdului a avut un
impact considerabil asupra evolutiei artei dramatice, innoindu-i radical
mijloacele de expresie si largindu-i universul tematic.
Eugen Ionescu se afirma ca publicist, colaborand, in special cu
articole de critica literara, la numeroase reviste ale vremii. In 1941 s-a
stabilit in Franta. Abia aici isi descopera, dupa aproape zece ani in care
nu publica nimic, vocatia care il va face celebru: teatrul. In 1950 a avut
loc, la Theatre des Noctambules din Paris, premiera primei lui piese, "La
Cantatrice chave"("Cantareata cheala"). Formula teatrala ionesciana este
insa, inca de la piesa de debut, atat de socant innoitoare, incat ea se
impune cu greu, dramaturgul aflandu-se intr-un permanent razboi de
hartuiala cu critica ostila a productiilor lui. Nonconformismul
scriitorului castiga in cele din urma batalia. Piesele lui sunt primite pe
marile scene ale lumii si sunt jucate constant in principalele teatre
franceze. Artistul rebel e socotit mentor, creator de scoala dramatica. In
1970 Eugen Ionescu este ales membru al Academiei Franceze, recunoastere
indubitabila a intrarii pieselor lui in repertoriul valorilor consacrate.
Opera incepe cu prezentarea pe scurt a istoriei celor doi
batrani,sot si sotie, imaginati de autor ca vand 95 si 94 de ani, ce
traiesc de foarte multa vreme impreuna, izolati de restul lumii, intr-o
casa imprejmuita de apa. Existenta lor a devenit un ritual de la care nu se
mai pot abate, al depanarii acelorasi amintiri, reale sau inventate, al
marturisirii acelorasi regrete pentru ce ar fi putut sa fie si n-a fost, al
acelorasi enervari,alintari,accese sentimentale. Ei pregatesc seara marelui
eveniment, in care Batranul va transmite omenirii "mesajul sau", la care
lucreaza de-o viata.Pentru aceasta au organizat o conferinta cu o multime
de invitati:"toti proprietarii", "toti savantii", "pazitorii", "episcopii",
"chimistii", "cazangii", "violonistii", "delegatii", "presedintii",
"politistii". Pentru a face mesajul mai elocvent, Batr |