|
Rondelul rozelor ce mor
Al. Macedonski
Volumul "Poema rondelurilor" apartine perioadei finale
din creatia lui Al. Macedonski, cand constiinta esteticului il indeamna pe
poet spre rigoarea formei fixe, spre realizarea acordurilor tonale perfecte
intre muzicalitatea versului si corespondentul sau in imagini.
Rondelul este o poezie cu forma fixa alcatuita din treisprezece
versuri grupate in trei catrene si un vers izolat. Primele doua versuri
sunt identice cu versurile 7 si 8, iar versul final este identic cu primul
vers; versificatia rondelului se limiteaza la doua rime.
"Rondelul rozelor ce mor" este inspirit , aparent, din viata efemera a
florilor, model oferit de Albert Samain- poetul francez al universului
floral; privita in profunzime, tema poeziei o constituie moartea, ca lege
la care se supune intreg universal. Tema poeziei se sintetizeaza in versul
"E vremea rozelor ce mor" care se repeta ocupand pozitiile 1,7 si
13(conform regulilor rondelului). Folosirea refrenului reprezinta si un
element simbolistic.
Din multitudinea de aspecte ale toamnei, poetul s-a oprit asupra
mortii trandafirilor, simbol al frumusetii, gingasiei, sensibilitati, al
iubirii si tot odata al eternitatii,ei reprezinta cupa vietii, astfel
momentul ofilirii rozelor devine timpul decadentei. Existenta omului si
existenta florilor se aseamna prin vremelnicie , vremea rozelor ce mor este
si vremea stingerii sufletului. Poetul se regaseste pe sine, victima a
aceleiasi legi universale. Moartea, insa, nu este direct numita, ci este
sugerata prin aplicarea principiului simbolist al corespondentei secrete
dintre realitati si starile provocate de ele: " E vremea rozelor ce mor
/Mor in gradini, si mor si-n mine" prin corespondenta intre universul
floral si cel uman, natura participa la suferinta poetului. In acest sens
exista doua planuri: un plan exterior si concret reprezentat de multimea
rozelor ce se ofilesc in gradini ; supstantivele concrete "roze" (ce
defineste flori frumos mirositoare si frumos ornamentale) si gradini (locul
in care florile infloresc si se ofoliesc) au insa si conotatii abstracte
rozele sunt valori ale eternului iar gradina poate fi comparata cu gradina
Edenului in care poposeste moartea.Cel de-al doilea plan este cel
interior, sugerand starile sufletesti ale poetului (determinate de tabloul
exterior), prin substantivele abstracte si articulate indefinit: "o jale",
"un fior" ce definesc sentimentul de tristete si durerea, gandul la moarte
si constiinta unui destin comun.
De multe ori, corespondentele secrete dintre om si natura se realizeaza
mai pregnant, prin contraste, cum ar fi tabloul rozelor care in ciuda
frumusetii si gingasiei lor sunt atat de "usor" supuse ofilirii; antiteza
creata sugereaza regretul si neputinta poetului de a schimba legile firii,
el se revolta prin insusi actul poetic. Natura este cuprinsa de misteriosul
foir ca si sufletul omului cuprins de jalea |