|
Rugaciune
Poezia motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui Goga.
Titlul semnifica atitudinea de smerenie a poetului in fata
Divinitatii, pe care o implora sa-I dea puterea de a canta aspiratiile
si suferintele celor multi. Invocatia este patetica, ea impresioneaza
prin gestul de umilinta care insoteste ruga.
Discursul poetic reflecta crezul artistic privind izvoarele si
originalitatea artei, ca expresie a misiunii artistului in societate.
Exponent al unei colectivitati etnice, poetul simte povara raspunderii
sale ("Nu mor stramosii niciodata / Razboiul lor in noi si-l poarta").
Cele sase strofe, oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc
despre caracterul militant al poeziei si misiunea sociala a poetului.
Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I (eu, -mi, pe
mine), in relatie directa cu pronumele de persoana a II-a (tu, tale,
tine), frecventa substantivelor in vocativ (parinte, Doamne, stapane)
si adresarea directa prin imperativul verbului (oranduie, dezleaga,
sadeste, da, alunga) sustin tonul confesional si implica sensul de
ruga fierbinte si staruitoare, izvorata dintr-un suflet ravasit de
durere.
In prima strofa, concentrarile metaforice de o rara expresivitate: "In
drum mi se desfac prapastii / Si-n negura se-mbraca zarea", anunta
doar motivul discursului si situeaza eul liric in postura de cautator
al drumului autentic in arta. Dezorientarea si senzatia de gol psihic
sunt potentate prin frecventa epitetului apreciativ: "Ratacitor, cu
ochii tulburi / Cu trupul istovit de cale" ce motiveaza atitudinea si
gestul de implorare. Versurile constituie de fapt concluzia fireasca a
strofei, concentrata in final intr-o metafora-simbol: "Parinte-orandui-
mi cararea!". Prin substantivele si verbele alese din aceeasi familie
semantica (drum, cale, carare; cad, se desfac, caut, oranduie) intuim
directia ascendenta a demersului artistic.
In urmatoarele doua strofe deslusim cu pregnanta preocesul de creatie
si intelegem ca in viziunea lui Octavian Goga actul poetic inseamna
zbucium si traire puternica, care presupun transfigurarea in arta a
vietii si nazuintelor unei colectivitati. Printr-o constructie
enumerativa in care sporul de frumusete si armonie este creat de
melodia simbolurilor metaforice ("Da-mi cantecul si da-mi lumina /
...da-mi raza soarelui de vara"), apare evidentiata ideea ca opera de
arta exploreaza prin forme specifice, tainele lumii si farmecul
vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie
si tristete. Tonalitatea solemna a versului este potentata prin
repetarea verbului si prin asezarea lui la inceputul versului.
In ultimele trei strofe, cuvantul devine mult mai dinamic si mai
clocotitor, iar ve |