|
Nunta Zamfirei
Lucrarea fusese scrisa cu intentia de a face parte dintr-o proiectata
epopee pe motive populare, din care nu au ramas decat cateva fragmente.
Alaturi de "Moartea lui Fulger", poeziile vorbesc despre evenimentele
capitale din viata satuli, cum sunt nunta si ritualul inmormantarii.
In "Nunta Zamfirei", Cosbuc urmeaza pe Eminescu din "Calin - file de
poveste" insa cu mjloace absolut proprii, zugravind in culori vii o nunta
din poveste, desi cadrul si atmosfera redau o nunta taraneasca.
Poezia tradeaza vocatia principala a lui Cosbuc care pare a fi
inclinatia spre naratiune, spre epic. Nunta este evocata din aceeasi
perspectiva epica, fiind nelipsita de un suflu de balada, care constituie
pretextul pentru descrierea lirica si pentru exprimarea unor sentimente
subiective.
Rolul strofelor de inceput, cu caracter pur narativ, este de a ne
introduce in spectacolul nuntii. Cosbuc se simte alaturi de nuntasi, le
impartaseste sentimentele si povesteste in graiul lor. De aici formula de
debut: "E lung pamantul, ba e lat", parca desprinsa din basmele noastre
populare, facand posibila imprecizia temporala si spatiala a nuntii, dand
astfel impresia de permanenta a acestui eveniment, ce revine mereu in viata
poporului.
O cunoastem mai intai pe mireasa Zamfira, fiica domnului Sageata, a
carei frumusete fizica si puritate morala sunt concentrate in comparatia:
"Si avea o fata - fata lui -
Icoana-ntr-un altar s-o pui
La inchinat"
Acestea explica sirul de petitori din randul carora l-a ales pe
Viorel, cel mai drag inimii ei.
Urmeaza apoi momentele propriu-zise ale ceremoniei: raspandirea vestii
de nunta, pregatirea de drum a celor invitati si sosirea lor la curtea lui
Sageata. Pe cei mai de seama dintre oaspeti poetul ii prezinta prin cateva
caracterizari: "batranul Grui", "Tintes, cel cu tainic rost", "Bardes, cel
cu adapost prin muntii salhui".
Fetele sunt frumoase ca niste zane, gatite cu "rochii lungi tesute-n
flori", printii "falnici si-ndrazneti" cu haine care "clipeau de argint".
Cu mijlocirea elementelor de basm, poetul obtine o minunata imagine
realista. Astfel, in aceste fete si flacai recunoastem pe tinerii de la
tara invesmantati in port national romanesc. Numele personajelor apartin
lumii taranesti: Zamfira, Viorel, Sanda, Rusanda, Grui, Tintes, Lia, Bardes
etc.
Alaiul mirelui este cel obisnuit de la sate. Radvanul lui Viorel,
incarcat cu "nanasii", cu socrii mari si cu nuntasii este insotit de
flacai calari, asa-numitii vornici. Semnul de plecare la cununie e dat de
"vataf", personaj nelipsit in nuntile taranesti prin rolul sau bine definit
de maestru de ceremonii.
Alaiul se indreapta spre locul de nuntit, spre casa miresei.
Intalnirea dintre cei doi tineri prilejuieste realizarea |