|
Noapte de decemvrie
Fiind scris in 1901, poemul incheie ciclul "Noptilor", scrise dupa
modelul oferit de suita de poeme cu acelasi titlu a poetului francez Alfred
de Musset.
Tematica, structura si forma poeziei se pare ca se conturasera in
mintea autorului inca din 1890 cand publicase poemul in proza "Mecca si
Mecca", o legenda cu iz oriental, cu adanci implicatii filozofice si etice.
"Mecca si Mecca" contine o parabola dictata de inspiratia "cu limba de
foc" intr-o noapte de decembrie, cu ger si zapada, a unui poet sarac, si in
dezacord cu lumea guvernata de vanitate si aur. Un print arab, Ali-ben-
Mahomet-ben-Hassan, primeste cu limba de moarte de la tatal sau, indemnul
de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta. Acest principiu etic,
este respectat cu sfintenie de tanarul print, care se hotaraste sa plece in
pelerinaj la Mecca, urmand sa strabata drumul drept peste imensa pustietate
araba. Spre aceeasi cetate sfanta musulmana pleaca si cersetorul Pocitan-
ben-Pehlivan care prefera calea ocolita si ferita de razele solare ucigase.
Convoiul piere in desert, iar printul are viziunea inselatoare a cetatii si
i se pare, inainte de a muri, ca Pocitan patrunde prin poarta stralucita a
"Meccai pamantesti", pe cand el trece pragul "Meccai ceresti". (de aici si
semnificatia titlului)
Continutul prozei este supus restructurarilor, fiind adaptat intentiei
artistice si nuantat cu sensuri simbolice, sub titlul "Noapte de
decemvrie".
Macedonski construieste un poem pe tema geniului intr-o maniera
originala, in care elementele romantice se impletesc cu preferinta
simbolista pentru cromatica si muzicalitate, intr-o structura armonioasa,
simetrica, clasica.
Simetria lucrarii este data de doua secvente care descriu spatiul
poetului, odaia, universul inspiratiei, al creatiei. Aceasta descriere
apare la inceputul textului si este reluata in final, fapt care apropie
cele doua momente. Senzatia de ciclicitate nu ne duce cu gandul la
repetabilitatea unui fenomen, tragedia Emirului, ci la o forma posibila
oricand a re-crearii unui alt univers al poeziei.
"Alba odaie", fiind transfigurata, dobandeste cu totul alte proportii.
Saltul din cotidian in fantastic, din material in spiritual, dintr-o
realitate in alta, se face firesc, prin mentionarea cromaticii, iar apoi
prin transpunerea poetului in Emirul din Bagdad. Toate aceste transformari
sunt mijlocite de motivul inspiratiei: "Arhanghel de aur, cu tine ce-
aduci?".
Urmatoarea parte a poemului dobandeste o mai pronuntata tenta epica.
Un sir de momente infatiseaza succesiv pe Emir in diversele ipostaze ale
evolutiei sale simbolice.
Mirajul cetatii sfinte Mecca devine pentru printul "rozului Bagdad" o
adevarata obsesie. Autorul pune in antiteza fastul, frumusetea Bagdadului,
cu pustia situata "in zarea de flacari-departe".
P |