|
National si universal in opera lui Eminescu
Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata.
Extraordinar este faptul ca el nu a trebuit sa se lupte pentru a stapani
graiul romanesc, caci acesta i-a fost mereu la indemana, ajutandu-l chiar
in realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul intregului sau
farmec consta in substratul autohton al culturii eminesciene.
Poetul se defineste singur: "Aspru, rece, suna cantul cel etern
neispravit" - lasand astfel loc pentru alte contributii atat de necesare
spiritualitatii noastre nationale, in sincronizarea cu universalitatea.
Toate generatiile se vor afla sub influenta creatiei eminesciene in
tot ceea ce are ea mai bun, mai frumos, ridicandu-se spre acel
intelectualism rafinat al "Mioritei", al doinelor sau basmelor populare.
Universul motivelor eminesciene este alcatuit din: timp si spatiu
national, padure, mare, doina, vis, melancolie.
Legatura operei eminesciene cu devenirea noastra istorica nu poate fi
contestata, Eminescu fiind "modelul absolut spre care tind fara exceptie
reprezentantii literaturii romanesti."
Articolele publicate in paginile "Timpului" nu numai ca au atras
atentia contemporanilor, provocand mare valva, dar impresioneaza si astazi
prin vibratia lor patriotica, prin admiratia fata de berbatia si spiritul
de jertfa al ostasilor romani in Razboiul pentru independenta nationala din
1877, ca si prin luciditatea cu care poetul judeca realitatile din
actualitatea social-politica a acelor ani. Pilduitoare raman, astfel,
cuvintele cu care Mircea il intampina pe Baiazid ("Scrisoarea a III-a") ca
o neindoielnica si directa manifestare poetica a atitudinii si
sentimentelor lui Eminescu.
In valorificarea creatoare a folclorului national, Eminescu se ridica,
din nou, pe cele mai inalte trepte de vraja, purtat de o efervescenta
lirica fara asemanare, incepand cu "Fat-Frumos din lacrima" si ajungand la
"Revdere" si mai apoi la neasemuita poveste de dragoste din "Calin (file
din poveste)" si "Luceafarul".
Incursiunile filozofice ale lui Eminescu sustin coordonatele
complexitatii poeziei sale. Abordand atatea probleme fundamentale ce tin de
viata si moarte, natura si iubire, geneza si sfarsitul lumii, sau
civilizatii, poetul subliniaza zbaterile si nefericirile omului de geniu,
intr-o societate total straina de el.
Pornind de la stilul conventional pe care il cultivau poetii vremii,
trecand printr-o faza de romantism tumultuos, al afirmarii, efortul
artistic l-a condus pe Eminescu, pe masura maturizarii catre o concentrare
din ce in ce mai densa a mijloacelor de expresie, din care dispar
regionalismele, diminutivele, epitetele ornante, facand loc stilului clasic
de cea mai pura esenta. Sintagmele nascocite de poet: "dulce minune",
"somnul lin", "farme |