|
Revedere
La baza poeziei stau unele doine populare cunoscute de poet, ale caror
versuri Eminescu le stilizeaza iarlirismul este aprofundat. Unificand
motivele folclorice, poetul creaza un cantec nou, in tonalitate de doina.
Poezia devine o elegie filozofica pe tema vremelniciei si al caracterului
perisabil al omului in contrast cu perenitatea naturii, simbolizata de
codrul vesnic.
Compozitional, 'Revedere' este structurata in doua planuri distincte,
marcate prin dialog si desfasurate in patru secvente. Din perspectiva
ideilor filozofice cuprinse in vesmant poetic, se poate observa ca in
primele doua secvente teza despre scurgerea treptata a timpului este
sugerata prin succesiunea anotimpurilor; iar in celelalte doua unitati
semantice sunt puse in antiteza doua concepte filozofice: omul trecator -
codrul etern. Timpul este elementul de referinta al intregii poezii, caci
toate datele planului natural si ale celui uman stau sub cupola lui.
Repetarea unor cuvinte si sintagme ce cuprind notiunea de timp ('Ca de cand
nu ne-am vazut / Multa vreme a trecut / Si de cand m-am departat / Multa
lume am imblat'), sugestiile oferite prin titlul poeziei si prin frecventa
unor cuvinte-cheie ('vreme trece, vreme vine') potenteaza caracterul
filozofic si tonalitatea elegiaca a versului eminescian. Daca in primele
secvente perceptia timpului se face cu detasare si obiectivitate, punandu-
se accentul pe comuniunea om-natura, in partea a doua a poeziei, atat
intrebarea cat si raspunsul codrului dezvaluie miscarea spatiului din afara
spre vibratia dinauntru si transferul notiunii obiective in substanta de
suflet.
Stilul metaforic din ultima strofa evidentiaza capacitatea poetului de a
concentra ideile filozofice in formele artistice specifice creatiei
populare. In aceste versuri se creaza un tablou dinamic, prin alternanta
planului terestru cu cosmicul, si a spatiului naturii cu orizontul uman.
Tendinta de abstractizare si generalizare a ideilor este sustinuta artistic
prin enumerarea si cuplarea substantivelor cu valoare de simbol pentru
planul terestru si cosmic ('Marea si cu raurile / Lumea cu pustiurile /
Luna si cu soarele / Codrul cu izvoarele').
Urmarind elementele ce sustin sursa folclorica (relatia om-natura,
adresarea directa, aspecte ale oralitatii stilului, folosirea formelor
diminutivale, repetarea conjunctiei 'si', rolul pronumelui personal la
persoanele I si a II-a, etc.) putem observa fuziunea perfecta intre sursele
populare si lirismul poetic eminescian.
|