|
ODA (IN METRU ANTIC)
Poezia Oda (in metru antic) este o poezie care atinge perfectiunea
artistica. E o poezie a maturitatii potice fiind scrisa in 1883. Desi are
numai cinci strofe, poezia are un pronuntat caracter filosofic: marile
probleme ale existenteiumane (dragostea, cunoasterea, moartea, relatia cu
universul). Toate acestea devin motive lirice si filosofice in acelasi
timp.
Exista in cele cinci strofe ale poaziei un ciclu de viata complet:
trecut, prezent si viitor. Ceea ce da substanta poeziei este trecerea prin
momentele cruciale ale vietii. Constiinta virstei de aur a tineretii cind
poetul credea ca se inscrie in ordinea vesnica a celor cosmice prin
atitudinea contemplativa cind moartea departe de om pare inexistenta. De
aceea afirma poetul in primul vers " Nu credeam sa-nvat a muri vreodata ".
Aceasta atitudine contemplativa " Ochii mei naltam visatori la steaua
singuratatii " din prima strofa este de existenta romantica.
Aparitia sentimentului erotic cu suferinta " dureros de dulce " are
menirea de-al smulge pe poet din ordinea vesnica, din starea de contemplare
singuratica inscriindu-l in ordinea celor pieritoare perisabile. Aceasta
stare poetica este sugerata in strofa a 2-a din care deducem ca poetul s-a
lasat cuprins la aparitia iubirii de voluptatea acestui sentiment si de
voluptatea mortii " Lumirea " cum se spune in popor zdruncina echilibrul
sufletesc amintind omului de moarte determinindu-l sa-si reconsidere
relatia cu cele vesnice nu prin tinerete vesnica, ci prin trecerea in
nefiinta cu conditia ca omul sa-si fi regasit identitatea. "ca sa pot muri
linistit, pe mine"
Patima devoratoare, mistuitoare a dragostei este subliniata in strofa
a 3-a prin evocarea unor eroi mitici asemeni celor doi eroi din mitologie
Hercule si Cnesus care au murit in chinuri fizice datorate intrigilor unei
femei, tot astfel sufletul poetului este mistuit de patima erotica, a
dragostei, e o ardere pe care n-o poate atinge cu toate apele marii.
Trairea erotica atinge punctul culminant in strofa a 4-a si e sugerata de
mistuirea in flacarile propriului rug. Va mai fi posibila o reinviere
luminoasa din propria cenusa asemeni miticei pasari Phoenix. In ultima
strofa este evocata linistea pe care sufletul poetului ar putea-o dobindi
odata cu disparitia cauzei suferintelor: "piara-mi ochii turburatori din
cale". Linistea este invocata cu scopul de a pregati trecerea in nefiinta.
Moartea apare ca o incheiere fireasca a ciclului vietii, o posibila
refacere a unitatii intregului pierdut in tinerete prin interventa
tulburatoare a dragostei.
Din punct de vedere artistic poezia se remarca nu prin podoabele
stilistice ci prin valorificarea limbii la nivelul morfologic si sintactic.
Astfel se remarca folosirea perfectului simplu pentru a sugera trairea
erotica mistuitoare. |