|
Luceafarul
'Luceafarul' este expresia desavarsita a geniului eminescian,
aparand ca o sinteza a gandirii sale poetice. Poemul are ca sursa
principala de inspiratie basmul popular romanesc 'Fata in gradina de
aur', cules de germanul Kunisch, valorificat mai intai intr-un basm si
apoi prelucrat in cinci variante succesive. Un alt izvor, in afara de cel
folcloric, care a penetrat benefic in poemul deplinei sale maturitati
artistice, este vasta si profunda cultura eminesciana. 'Luceafarul'
devine astfel un poem filozofic in care tema romantica a conditiei omului
de geniu capata stralucire desavarsita. Dupa insemnarile poetului,
capodopera sa este un poem alegoric: 'daca geniul nu cunoaste nici moarte
si numele lui scapa de noapte uitarii, pe de alta parte aici pe pamant
nici nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El
n-are moarte dar n-are nici noroc'. Problema geniului este privita din
perspectiva filozofului Schoppenhauer, potrivit careia, cunoasterea lumii
este accesibila numai omului de exceptie, capabil sa depaseasca sfera
subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera
obiectivului.
In plus, preluind date din mitologia greaca, indiana si crestina,
Eminescu le confera sensuri filozofice adanci si noi, in cadrul
contextul. Versurile poemului, distribuite in 98 de catrene, sunt
organizate intr-o structura compozitionala armonioasa sustinuta de cele
doua planuri (universal-cosmic si uman-terestru), care tind unul spre
celalalt si se interfereaza uneori in cele patru tablouri.
Forma poemului e narativ-dramatica, datorita formulei de
introducere ('a fost odata'), prezenta unui narator, povestirii facute la
persoana a III-a, existentei personajelor, constructiei gradate a
subiectului si prezentei dialogului (cu formele specifice de adresare).
Si totusi, 'Luceafarul' este un poem liric, schema epica fiind doar
cadrul, personajele si intamplarile - simboluri lirice, metafore, pentru
a sintetiza idei filozofice. Aceasta interferenta de genuri confera
poeziei o mare profunzime si posibilitati multiple de interpretare
(poveste fantastica de iubire, alegorie pe tema geniului, poezie de
viziune simbolica).
Tabloul intai din structura poeziei este o poveste fantastica de
iubire intre Luceafar (geniu, fiinta superioara) si fata de imparat
(aflata la varsta cand poate fi tulburata de Zburator; dar si simbol al
omului comun). Dragostea lor poate fi vazuta ca o atractie a
contrariilor, caci Catalina aspira spre absolut in timp ce Luceafarul
doreste sa cunoasca concretul. Visul tinerei fete trebuie interpretat
drept criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste ce este
rezolvata mitologic prin mot |