|
GLOSA
Este o poezie filozofica in care poetul propune un cod etic al
omului superior, alcatuit pe baza cunoasteri lumii, a
autocunoasterii si a experientei filozofice.
Dintre poeziile cu forma fixa: Sonetul, Rondelul, Gazelul,
Glosa este cea mai cultivata, cea mai perfecta.
Datorita cunstructiei ei (sobrietate) putini poetii o
aprecieaza la justa ei valoare.
Cugetarea filozofica si sfaturile poetului sint exprimate
printr-o poezie cu forma fixa, pretentioasa: Glosa (Glosa este
alcatuita dintr-un numar de strofe egal cu numarul versurilor din
prima strofa) incepind cu strofa a II-a, fiecare strofa
comenteaza un vers din prima strofa reluat cu o concluzie a
strofei respective. Glosa se incheie cu reluarea in ordine
inversa a versurilor din prima poezie.
Ideea esentiala a poeziei este: ca omul superior trebuie sa se
ridice deasupra omului obisnuit, sa se detaseze de
framintarile vietii, a oamenilor obisnuiti.
Poezia are 10 strofe.
I. strofa este strofa tema a intregii poezii,cuprinde
exprimarea concisa a unor adevaruri general valabile:
" Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama;
Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramii la toate rece. "
Cele 8 versuri contin adevaruri universal valabil, grupate 2
cite doua. Strofa debuteaza cu o idee filozofica: ireversibili-
tatea timpului.
Cu strofa a II-a incepe comentarea fiecarui vers din strofa
tema, constituind cadrul de reguli si sfaturi provenienta stoica
preluate din: Calin, Epitet.
Singurul lucru folositor in viata este cunoasterea de sine,
ideea preluata din conceptia lui Socrate (primele 4 versuri din
strofa a II-a).
" Cunoaste-te pe tine insuti " ... " Regasindu-te pe tine " -
in atmosfera curgerii perpetue a timpului.
In strofa a III-a poetul constata ca fericirea este relativa
si trecatoare, omul trebuie sa se bazeze pe propria lui ratiune
lucida, aceasta pentru a evita deziluzia. Poetul propune
folosirea capacitatii rationale " Recea cumpan-a gindirii " si
aceasta constatare a existentei legate de fericire are la baza
principiul filozofic al repetarii: "Toate-s vechi si noua toate".
Incepind cu strofa a IV-a poetul introduce motivul lumii ca
teatru, motiv larg raspindit in filozofia antica, indiana,
preluat de la cugetatorul suedez Oxenstierna. Omul nu trebuie sa
se amageasca si nu trebuie sa se lase atras de spectacolul
|