|
,,Ceea ce a încercat într-un fel unic a fost s? exprime totul prin geniul s?u, geniul poporului român, printr-o lucrare neprecupe?it?, de propor?ii uria?e, care trebuie, în gândul s?u, s?-l fac? o modest? veriga între înainta?i ?i prezent. Ceea ce a izbutit a dep??it ?i inten?ia sa, ?i, în?elegera noastr?.”
(Zoe dumitrescu – Bu?ulenga)
Exist? în literatura noastr? personalit??i poetice care s-au manifestat înc? de la început sclipitor. Este cazul lui Eminescu, cel care avea s? întrupeze, în opera sa, spiritualitatea unui neam întreg.
Ideile lui Eminescu despre art?, concep?ia sa estetic? nu sunt formulate în studii sistematice. Ele se reg?sesc, îns?, în întreaga sa crea?ie, fie în articole, fie în poezie a c?ror tem? e chiar arta, sau în altele cu tem? diferit?, dar în care se strecoar? gânduri despre condi?ia poetului ?i a destinului s?u. Doar câteva din aceste poezii sunt antume (,,Epigonii”, ,,Glos?”, ,,Od? (în metru antic)”, ,,Criticilor mei’’), cele mai multe fiind postume, dar scrise în perioada de început ?i de mijloc a actvit??ii lui Eminescu (,,Icoana de privoz”, ,,Eu nu cred nici în Iehova”, ,,Odin ?i poetul”, ,,Iambul”, ,,Numai poetul”, ,, În z?dar în colbul ?colii”).
Ca poet, Eminescu s-a situat în categoria romanticilor: ,,Nu m?-ncânta?i nici cu clasici/ Nici cu stil curat ?i antic/ Toate-mi sunt deopotriv?/ Eu r?mân ce-am fost: romantic”. În ciuda acestei afirma?ii, în crea?ia lui Eminescu exist? ?i o component? clasic?, reliefat? printr-o cunoa?tere ?i pre?uire a artei antice, prin promovarea idealurilor de bine, frumos ?i adev?r, prin aspira?ia spre perfec?iune ?i echilibru, prin stilul limpede, clar, armonios, reflexiv, prin ironia deta?at? (,,Glos?”).
|