|
Caracterizarea lui Ion
Liviu Rebreanu (Idei despre personajul Ion)
A treia experien?? este constituit? de impresia puternic? pe care i-a l?sat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la ?ar?, Ion al Glaneta?ului, iste? ?i vrednic, împov?rat de greut??i ?i dezn?d?jduit, pentru faptul c? nu avea p?mânt. Calea sintezei între aceste momente de via??, atest? în continuare Rebreanu, a fost atribuirea c?tre Ion al Glaneta?ului, cu motivele sociale ?i suflete?ti necesare ?i a faptelor apar?inând, în realitatea tr?it?, autorilor celorlal?i dou? momente. Procesul de elaborare a romanului, trecând prin fazele manuscrise Ru?inea ?i Zestrea, a fost îndelungat, comprimând romanul Ion, L. Rebreanu s-a gândit mai mult la o fresc? a satului transilv?nean din care însu?i autorul s-a ridicat „ca poet al omului teluric”, dup? cum îl apreciaz? G. C?linescu.
Din p?cate, Ion al Glaneta?ului n-a p?strat din tr?s?turile specifice ale românilor transilv?neni, decât dragostea de munc?, h?rnicia, în vreme ce dragostea pentru p?mântul str?mo?esc se transform? într-un feti?ism pentru “p?mântul obiect al muncii”, transformare ce-l dezumanizeaz? prin aceast? oarb? sete de proprietate. Ion nu mai distinge cinstea, corectitudinea, rapacitatea, deosebindu-se prin atitudinea etic?, prin unele ac?iuni negative, de masa locuitorilor din sat precum ?i de înainta?i. Autorul însu?i subliniaz? repetat în roman deosebirea dintre Ion ?i ceilal?i locuitori. Printre altele, în roman se arat? c? “în Pripas nu se pomenise omucidere pân? atunci, de când se ?ine minte”. De aceea, profilul lui Ion apare din ce în ce mai întunecat de o continu? pref?c?torie, participând la un josnic târg al hectarelor, ?antajând pe viitorul s?u socru ?i terorizând f?r? scrupule pe Ana. Odioasa fapt? de c?p?tuial? prin orice mijloace ne descoper? un ins de o cruzime rar?, care determin? sinuciderea Anei, dup? care Ion poart? grija fiului s?u, nu din sentimente paterne, ci dintr-un josnic instinct de conservare a propriet??ii samavolnic ob?inute. Întorcându-se de la cimitir el smulge copilul Zenobiei cuprins de team? s? nu i-l r?peasc? cineva. Îl stânge la piept, acoperindu-l cu bra?ele osoase. Exist? oare vreo scânteie de umanism în comportarea lui Ion? Comportarea lui demonstreaz? contrariul, abstrac?ie f?când de unele elemente din a doua parte a romanului, Glasul iubirii.
Demnitatea lui de b?rbat tân?r e p?r?sit? de dragul p?mântului. Iubirea curat? a Floric?i a jertfit-o pentru acela?i lucru. Respectul pentru datinele str?mo?e?ti ca ?i dragostea pentru rodul “iubirii” sale le prive?te cu un permanent dispre?, str?ine eticii ??r?ne?ti. Setea de avere, l?comia de p?mânt merg la Ion pân? la manifest?ri atavice de îmbr??i?are, de s?rutare a p?mântului arat într-o exaltare vecin? cu nebunia. Ion este mai dezumanizat decât Vasile Baciu care, dup? ce ?i-a ob?inut p?mânturile prin c?s?toria cu o femeie bogat?, se poart? blând cu ea, în?elegând c? datorit? ei a intrat în “rândul oamenilor avu?i”. Ion îns? nici dup? condamnabilul s?u “succes” nu v?de?te vreo urm? de c?in?? în str?fundurile con?tiin?ei. Comportarea lui Ion este cauza direct? a sinuciderii Anei, ajuns? mam?. Teama de a nu pierde mo?tenirea copilului determin? cotitura ?i pr?bu?irea psihologic? a lui Ion, dezv?luind ferocitatea caracterului s?u. El î?i love?te odios p?rin?ii, acuzându-i de îmboln?virea copilului. Orbirea lui Ion este argumentat? de doctorul Filipoiu, care prin diagnosticul s?u, arat? c? acela?i Ion, autorul moral al sinuciderii Anei, este vinovat ?i de moartea copilului s?u. Astfel Ion este condamnat prin faptele sale: înc?lcarea propriet??ii lui Simion Lungu inducerea în eroare a Anei, ?i a lui Vasile Baciu cu scopul de a ob?ine pentru sine un folos material injust, determinarea sinuciderii so?iei sale, purt?rile familiare josnice, adulterul ?i în?el?ciunea, chiar în dauna celui care-i f?cuse bine.
|