|
O scrisoare pierduta
Lucrarea este o comedie in 4 acte si evoca viata publica si de familie
de la sfarsitul secolului trecut. Tema ei este demascarea prostiei umane si
a imoralitatii publice si private, inscriindu--se intre comediile de
moravuri si caracter.
Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele
localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe
fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu,
din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al
conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un
conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o
adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.
Dornic de parvenire, Catavencu recurge la santaj (al carui instrument
este "scrisorica") pentru a obtine candidatura in locul lui Farfuridi.
Dar, dupa ce Zoe ii convinge pe Tipatescu si Trahanache sa il aleaga
pe adversar, pe lista candidatilor este trecut din ordinul autoritatilor de
la centru, un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache.
Interesele contrare se incalcesc in timpul sedintei de numire oficiala
a candidatului, dar solutia vine de la politaiul Pristanda care pune la
cale un scandal menit sa-l anihileze pe Catavencu. In incaierare, acesta
isi pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea, si, devenit inofensiv,
este nevoit sa accepte patronajul lui Zoe. In final, toata lumea se impaca,
micile pasiuni dispar ca prin farmec, iar Dandanache este ales in
"unanimitate".
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica
este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un
conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si
altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt
considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache)
Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a
repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de
personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)
Caragiale insa, este si cel mai mare creator de caractere din
literatura romana, personajele lui fiind realizate intr-o viziune clasica.
Ca urmare, ele se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de
caracter; aceasta nu presupune o lipsa de interes pentru omul social,
pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj.
Autorul alege ca modalitati de caracterizare pe cele specifice genului
dramatic: prin actiuni, limbaj, onomastica si prin intermediul celorlalte
personaje.
Avand convingerea ca oamenii sunt turnati dupa calapoade diferite,
dramaturgul isi inzestreaza eroii cu trasaturi distincte. Astfel, Zaharia
Trahanache este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie rudimentara
(pregateste abil un |