|
"ION"-caracterizarea personajului principal
Roman in Ardealul asuprit de regimul austro-ungar, personajul
principal din opera lui Rebreanu este integrat intr-un organism social
diversificat si stratificat dupa legile si ordinea capitalista. Autorul
reuseste sa contureze aceasta lume impletind cu iscusinta un numar mare de
personaje ce interactioneaza pe doua planuri de baza ce constituie romanul:
cel al taranilor si cel al asa-zisilor "domni", invatati ai satului.
Facand parte din prima categorie, Ion este taranul chipes,dorit
pe ascuns de toate tinerele, istet si descurcaret, iute si harnic cand este
vorba de munca , insa sarac, adica fara pamanturi pe care sa si le lucreze.
Aceasta saracie se datoreaza delasarii totale a tatalui sau care , incetul
cu incetul, si-a baut toata avutia -provenita din zestrea Zenobiei --
lasandu-si copilul "cu coatele goale" si aprinzand in el o scanteie de ura
ce va lua amploare pe parcurs. Privit si enuntat dintr-o perspectiva
obiectiva, Ion este introdus in roman cu cateva referinte favorabile,
precum silinta si cumintenia demonstrate la scoala, care l-au facut cel mai
iubit elev al invatatorului Herdelea, sau preferintele sale pentru a-si
petrece timpul pe camp, fiind "vesnic insotit cu pamantul". Odata devenit
"stalpul casei", el nu mai permite instrainarea nici unei brazde din
pamantul pe care il iubeste atat de mult. La inceputul romanului ,
exceptand disputa cu Vasile Baciu si mai vechea competitie cu George, Ion
este sustinut si indragit de comunitate pentru calitatile sale, uneori
chiar compatimit pentru soarta ce i-a fost menita: sa duca in spate
gospodaria, sau ce-a mai ramas din ea, si sa munceasca putinul pamant mereu
tanjind dupa ceea ce ar fi trebuit sa fie al lui. Din acest motiv el sufera
si este profund ranit in momentul in care Vasile Baciu il injoseste cu
vorbe jignitoare in fata intregului sat, la hora , ("fiece vorba il
impungea drept in inima, cu deosebire fiindca auzea tot satul"), pentru
simplul motiv ca ii curteaza fiica. Batranul nutreste o ura profunda pentru
tanarul "sarantoc", pe care il vede ca un "hot" si "talhar" ce nu urmareste
altceva decat sa-i fure pamanturile.
Acest atac uneltit pe ascuns de George trezeste in Ion "monstrul" ce a
dormit atata vreme, fiind un punct de plecare pentru conflicte deschise cu
Vasile Baciu si George, dar si pentru dezumanizarea personajului, care se
va accentua pe parcursul romanului. Prin introspectie autorul dezvaluie
gandurile si simtirile personajului, conturandu-i firea impulsiva si
violenta: "ii clocotea tot sangele, si parca astepta din adins sa-l atinga
ca sa-l poata sfartica in bucatele". In urma incaierarii cu George Buluc,
ginerele bogat dorit de Vasile Baciu, Ion se simte usurat si "racorit" de
focul interior. Dojenit in biserica de catre preotul Belciug, tanarul este
din nou cuprins de rusine in fata privirilor atintite si intepatoare.Aceste
framantari launtrice se vor sfarsi curand, caci patima pentru p |