|
Plumb
Poezia a dat numele primului volum de versuri al lui Bacovia, aparut
in 1916. Urmarind celelalte patru volume care i-au urmat, se poate ajunge
la concluzia ca poezia "Plumb" poate fi considerata expresia concentrata a
creatiei bacoviene, si o adevarata definitie poetica a originalitatii
lirismului celui mai mare poet simbolist al literaturii romane.
Forma de monolog tragic din aceasta elegie sporeste drama lumii
interioare a eului liric. Ea se consuma numai in doua catrene, cate compun
poezia. Intreaga stare de spirit se concentreaza in semnificatiile celor
trei cuvinte-cheie: plumb-cavou-singur. Pretextul sentimentului elegiac
apartine realitatii exterioare si este moartea. Dealtfel, multe din
cuvintele folosite in poezie fac parte din aria semantica a acestei
notiuni: sicrie, funerar, cavou, mort, plumb.
Printr-o simetrie perfecta a structurii compozitionale, datele lumii
exterioare devin simboluri ale vietii sufletesti, ravasita de durere:
cavoul poate fi casa sau orasul in care locuieste poetul; sau poate mediul,
lumea meschina; daca nu cumva si propriul trup in care salasluieste un
suflet de plumb. Aceeasi metafora poate sugera, deasemenea, imposibilitatea
iesirii poetului dintr-un spatiu inchis, in care i se refuza posibilitatea
realizarii aspiratiilor sale spirituale.
Motivul singuratatii, al izolarii totale, expresie poetica a stariii
de spirit a tuturor poetilor simbolisti, este liantul confesiunii lirice.
Prin repetarea, la inceputul versului al 3-lea al fiecarei strofe a
constructiei: "Stam singur...", precum si prin frecventa persoanei I,
inclusa in desinenta verbelor: "stam", "am inceput", "sa(-l) strig",
sporeste emotia poetica, materializand lumea abstracta a simbolurilor.
Tensiunea dramatica se adanceste treptat, urmand o linie ascendenta.
Imaginea statica de la inceput, sugerata de semnificatia verbului
"dormeam", apoi una dinamica, sustinuta de efectele auditive si
onomatopeice ale cuvintelor: "scartaiau", "sa strig" sporesc emotia
sufleteasca. Fiind concentrat asupra starii sale depresive, poetul
amplifica decorul prin paralelismul intre starea naturii, a lumii
exterioare si lumea sufletului sau ravasit de durere: "si era vant (...) si
era frig".
In structura poeziei, cuvantul "plumb" staruie obsesiv, fiind repetat
de cate trei ori in fiecare strofa si asezat chiar in rima versului intai
cu al patrulea. El devine matafora-simbol, care sintetizeaza, prin variate
conotatii, semnificatiile intregului sistem de organizare a elementelor
compozitionale. Astfel, plumbul poate sugera apasare sufleteasca
sfasietoare (prin greutate), monotonie si plictis (prin culoarea cenusie),
precum si impresia de cadere grea, fara ecou, catre un abis al sufletului -
cavoul. Determinant al substantivului concret, in trei si |