|
Flori de mucigai
Poezia "Flori de mucigai", cu titlul identic cu al volumului,
este poezia programatica, apare ca "arta poetica" argheziana. In aceasta
poezie se releva actul creatiei, experienta sisifica nebanuita chiar prin
oximoronul "flori de mucigai", figura de stil ce consta in alaturarea a doi
termeni care exprima sensuri contradictorii, incompatibile din punct de
vedere logic, dar care aduc prin contrastul lor o imagine poetica deosebit
de sugestiva. Recurgand la sensul propriu al cuvantului "mucigai" se creaza
o imagine "urata", "dezgustatoare". Conotatiile create de
Arghezi pe calea transfigurarii artistice stau sub semnul < esteticii
uratului >( ca la Baudelaire in < Florile raului >). Frumosul florilor este
transgresat (inundat) de calalalt termen al sintagmei < Flori de mucigai >
Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul
poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al
puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : >Le-am scris cu unghia pe
tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu
puterile neajutorate... >. Tema poeziei este deci acest aspect generalizat
al travalilui artistic : > Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana
stanga > .
Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa
reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind ajutat nici de zodii, si nici
de sfinti ; el scrie ca un damnat < Cu puterile neajutate/ Nici de taurul,
nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui
Marcu si lui Ioan >. In acest text, totul este decantat, esentializat in
simboluri.
Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate.
Poetul traieste stari limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei,
el se comunica pe sine prin metafore, enumerare, repetitii, versuri
abrupte, sacadate. El scrie < stihuri fara an > (iesirea din timp, din
istorie), "stihuri de groapa"(ale suferintei, morbidului si macabrului ),
(vitregia, chinul existential, dezechilibrul),
< stihuri de foame de scrum >(terifiantul, infernalul, deznadejdea
halucinanta, depresia onirica ).
Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda
vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele scontate : > Cand mi s-
a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau
nu o mai am cunoscut >. In resorturile intime ale poetului se produce o
fractura grava < instrainarea >- < sau nu o mai am cunoscut >. Chiar si
topica arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul firesc atat
de necesar.
In viziunea densa a suferintei, Arghezi concentreaza timpul, spatiul,
fenomenele naturii, crisparea eului poetic:
"Era intuneric.Ploaia batea departe afara,
Si ma durea mana ca o ghiara
Neputincioasa sa se stranga
Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga. >
Scriitoru |