|
FLOARE ALBASTRA
Poezia apare in revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este
printre primele poezii publicate in revista Convorbiri literare.Inainte de
aceasta poezie era publicata "Venere si Madona", "Epigonii", "Mortua est".
Poezia are ca motiv "floarea albastra", un motiv romantic, care
apare si in alte literaturi, in literatura germana Novalis intr-un poem
romantic, unde floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luind chipul
iubitei si tulburind inima eroului.
Motivul "florii albastre" mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu
floarea albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul,
departarile marii si a cerului, iar floarea simbolizeaza fiinta care
pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja.
Poezia este conceputa din doua parti corespunzatore a doua tipuri de
idei, de cunoastere: in primele trei strofe cunoasterea filosofica
absoluta, iar in partea a doua (5-13) cunoasterea terestra prin intermediul
dragostei. Cele doua parti ale poeziei sunt legate de o strofa, cea de a
patra, care contine reflectiile poetului si contine in ea inceputul ideii
din ultima strofa. Poezia este alcatuita sub forma de monolog intrerupt de
dialog.In primele trei strofe poetul contureaza domeniul cunoasterii
filosofice. De la elementele genezei "intunecata mare" pina la un intreg
unvers de cultura reprezentat de "cimpiile Asire", "piramidele invechite".
In aceste trei strofe iubita defapt aduce un repros iubitului care ni se
sugeraza ca sa izolat in universul fericit dar strimt al lumii
pamintesti.Este o ipostaza a poetului in care se repeta ideea sugerata de
prezenta chiar in primul vers adverbului "iar".
De aici si indemnul din ultimele vesuri ale strofei a treia:
"Nu cauta in departare
Fericirea ta, iubite!"
Strofa a patra e strofa de tranzitie, de legatura intre cele doua
ipostaze ale cunoasterii. Strofa aduce consimtamintul de moment al poetului
la dulcea chemare a iubitei. Sint surprinse inca din aceasta strofa gesturi
tandre, calde, ocrotitoare: "Dulce netezindu-mi parul", gestul care se
presupune ca vor fi urmate si altele daca poetul va cobori din cerurile
nalte.
Adjectivul devenit substantiv diminutivat "mititica" sugereaza pe de
o parte dragostea fata de fiinta iubita, dar si distanta enorma intre
gindurile si preocuparile inalte ale poetului, in comparatie cu lumea
terestra.La reprosul iubitei, poetul raspunde cu o tacere, care deschide
drum meditatiei din ultima strofa, mai ales din versul: "Totusi este trist
in lume".
In partea a doua a poeziei avem celalta cunoastere, cea terestra
cunoastere prin intermediul iubitei dragoste la care este chemat iubitul de
catre iubita.Daca in "Dorinta" si in "Sara pe deal" intregul ritual al
dragostei era din perspectiva barbatului, in "Floare |