|
EPITETUL EMINESCIAN
Printre feluritele mijloace stilistice ale unei opere literare, epitetul
este unul din cele mai potrivite pentru a pune in lumina puterea de
observatie si de reprezentare a scriitorului, directia gandirii si a
imaginatiei lui, sentimentele si impulsiile care il stapanesc mai cu
dinadinsul si care precizeaza atitudinea lui fata de lume si societate.
Autorul operei literare obtine, prin epitetele sale, relieful obiectelor pe
care doreste sa le evoce in fantezia cititorului si, prin alegerea unora
anumite din cate ar fi fost posibile, exprima care anume din trasaturile
realitatii a vorbit mai puternic inchipuirii si sensibilitatii lui. Studiul
epitetelor folosite de un scriitor este deci una din caile cele mai
indicate pentru cunoasterea lui.
Vechile tratate de retorica ne asigurau ca epitetul este totdeauna un
adjectiv in functie de atribut. Definitia aceasta este insa incompleta si
prea stramta.
Epitetele pot determina un substantiv, dar si un verb. Din randul
epitetelor fac deci parte nu numai adjectivele dar si toate acele parti de
vorbire sau de propozitie care determina substantivele si verbele prin
insusiri inregistrate de fantezia si sensibilitatea cititorului, adica prin
insusiri estetice. Exemple: "picaturi de smoale" (" Inger si demon"),
"bulgar de granit" ("Momento mori"), "zidiri de tintirim" (O, mama..."),
"diademe de stele" ("Venere si Madona")etc.
Epitetul este acea parte de vorbire sau de fraza care determina, in
lucrurile sau actiunile exprimate printr-un substantiv sau verb insusirile
lor estetice, adica acele care pun in lumina felul in care le vede sau le
simte scriitorul si care au un rasunet in fantezia si sensibilitatea
cititorului.
1. Epitetele substantivelor:
a). Atributul adjectival: este unul dintre cele mai raspandite printre
epitetele substantivului. Adjectivele lui Eminescu sunt cele de limbi
comune, cu putine deosebiri fata de acestea. Dar, in grupa poeziilor din
1866-1869 Eminescu foloseste, ca unii din poetii epocii de dupa 1848, in
primul rand ca D. Bolintineanu adjectivul gerunzial provenit din influenta
franceza: "umbre suspinand" ("Misterele noptii"), "lira vibranda" ("La
Heliade"), "fuginda" ("Amorul unei marmure"), "vioranda jale" ("La
mormantul lui Aaron Pumnul"), "canturi rasunande" ("La mormantul lui Aaron
Pumnul"). Dar dupa anul 1869 acestea dispar deoarece nu apartin limbii
noastre. Procedeul, menit sa puna epitetul intr-o lumina mai vie, si uneori
cerut de necesitati metrice, se pastreaza si in perioadele ulterioare ale
creatiei poetului: "bolta cea senina" ("Floare albastra"), "mana cea veche"
("Epigonii"), "ochii lui cei negri" ("Inger si demon"), "zidirea cea
antica" ("Egiptul"), "fruntea mea cea trista" ("Noaptea")etc.
b). Alta categorie gramaticale a epitetului este aceea a epitetului
substantiv in cazul acuzativ prepozitional. Introducerea substantivului -
epitet semnalat mai mult in primele perioade ale operei lui Eminescu se
face cu "in": "rauri in soar |