|
Marea se leag?n? ca ?i acum o sut? de ani. Codrul se las? „b?tut de gînduri”, izvoarele se zdruncin? întruna , luna „v?ruie?te” potecile ca ?i pe vremea lui Eminescu – artistul etern – în sensul cel mai profund pe care îl poate avea acest cuvînt .
Trec epoci ?i milenii , vor trece timpurile noastre de nelini?ti , dispre?uire , cruzime ?i nebunie . Pu?inurile acestei lumi se vor schimba , îns? cuvintele marelui scriitor vor r?mîne ve?nice .
Va rîm?ne etern ?i acel personaj prezentat de Eminescu , acea fiin?? solitar? prin nemarginile sale de gîndire – omul de geniu .Motivul care a înfrumuse?at literatura romantic? ?i i-a dat adîncimi de vecie .
?i în literatura universal? condi?ia geniului a constituit tema unor mari opere cum ar fi „Demonul”, de Lermontov, „Mase-Alfred” de Vigny, „Cain” – Byror.
Tainele sunt ascunse , provocînd farmec , ?i totodat? ,team?. Catargul e gata de plecare , împ?r?ind totul într-un Aici ?i un Acolo.Aici omul de geniu care are în fa?a pînzei de corabie oceanul, al c?rui vuiet surd îi strecoar? în suflet fantoma furtunii. Acolo se înal?? deasupra lui ?i deasupra celor p?mînte?ti eternul sfînt.Gîndirea sa se îndreapt? înspre boga?ia cerului cu toat? nostalgia infinit? a dep?rt?rii infinite.
Catargul se desparte de p?mînt , se cufund? în valurile oceanice neterminate, luînd pe corabia sa geniul , pentru a-?i împlini destinul , acel destinpredestin ce nu poate fi schimbat sau ocolit :
„Ce suflet trist mi-au daruit p?rin?ii ,
Parin?ii din p?rin?i
De-au înc?put numai în el
Atîtea suferin?i”
|