|
[pic] |COSTACHE NEGRUZZI
(1808-1868) |[pic] | |Prozator talentat, poet, dramaturg, traducator. Vede
lumina zilei pe malul Prutului, la Trifestii Vechi, in nord de Iasi, in
casa care astazi a devenit muzeu. Fiul lui Dinu Negrut si al Sofiei
Hermeziu. Dupa obiceiul din casele boieresti, invata cu dascali
particulari, intai greceste si frantuzeste, apoi sa citeasca si sa scrie
romaneste dupa Istoria ... lui Petru Maior (povesteste scriitorul in Cum am
invatat romaneste). Adolescentul trece, in 1821, cu tatal sau, in Basarabia
(rapita Moldovei de rusi, in 1812) si incepe primele traduceri la 13 ani,
pe cand zabovea in satul Sarauti, raiaua Hotin. In 1822, tanarul il
cunoaste, la Chisinau, pe poetul rus Puskin (va traduce Salul negru).
Revenit la Iasi, a ocupat multe functii, intre care si cea de primar
(1840). A fost de doua ori surghiunit la mosia sa de la Trifesti, ultima
oara mai ales pentru povestirea Toderica (revista Propasirea). Intre 1840-
1842 e director al Teatrului National din Iasi (impreuna cu Alecsandri si
Kogalniceanu). A fost partizanul Unirii de la 1859. Multi ani a fost
bolnav, murind de apoplexie la Iasi, lasand o valoroasa opera literara. E
inmormantat la Trifesti.
Ca poet, prima lucrare originala este Aprodul Purice, menita sa fie
incadrata intr-o mare epopee Stefaniada, pierduta.
Ca dramaturg, scrie vodevilul Carlanii, reprezentat in Iasi in 1849, in
care doua femei isi vindeca sotii de gelozie, precum si comedia Muza de la
Burdujeni (1851, localizare dupa Th. Leclercq), unde-si bate joc de
exagerarile limbii latiniste, mai ales "ciunismul" dupa reteta lui A.
Pumnul.
Ca prozator, remarcam intai ciclul Negru pe alb (Scrisori de la un prieten)
din volumul Pacatele tineretelor (1857). Capodopera sa si a nuvelei
romanesti este Alexandru Lapusneanul (Dacia literara, 1840), inspirata din
cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin. George Calinescu afirma ca
nuvela "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana
ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale".
|