|
GEORGE BACOVIA
S-a spus ca e, prin formatiune, un simbolist, dar isi depaseste epoca,
apartinand popeziei romane moderne. E legat strans de orasul natal, Bacau,
pe care in sine il vedea violet, cenusiu, sur. Nedorind sa profeseze
avocatura, care a invatat-o la facultate, s-a dedicat poeziei. A fost
hartuit, mereu, de boala - fapt reflectat in versurile sale sumbre, dar
originale, care au creat "atmosfera bacoviana": ploua mereu, frunzele cad,
corbii strabat vazduhul, pe strada trec procesiuni funebre, decorul banal,
amantii sunt bolnavi, copiii subrezi, cadavrele se descompun, pretutinderi
e planset, tuse agonie, moarte.
Titlul ma duce departe, in atmosfera bacoviana, la care gandesc acum.
Decembre, ar putea fi pur si simplu, forma veche a ultimii luni ai anului.
Insa sunt convinsa ca e ceva mai profund, ca sfarsitul. Tremuri cand auzi
de sfarsit, vijelie, intuneric in zi, ca "zapada ne-ngroape" si ca e "cat
gardul", ca e "potop-napoi si nainte", dar asta e lumea lui Bacovia si o
traim si noi studiindu-i boala versului sau.
"Te uita cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste."
Poetul isi indeamna iubita sa priveasca la tipm "cum ninge decembre" si "s-
aduca jaratec" pentru ca vrea foc: "focul s-aud cum trosneste".
Tot vorbind cu cea apropiata de suflet, o roaga sa "mane fotoliul spre
soba", de parca ar vrea sa-si tina trupul la cald, pentru a-l incalzi, dar
nu, acesta vrea "la horn sa asculte vijelia" pe care o egaleaza cu zilele
sale prin cuvantul "totuna" si-si continua gandul dupa o linie de pauza,
"as vrea sa le-nvat simfonia".
Ce vroia Bacovia sa zica prin ceea ca vrea sa invete simfonia vijeliei sau
a zilelor sale, nu pot sti, pot doar sa presupun ca "uratul" iernii era mai
frumos decat "amarul"
vietii sale.
Poetul are nevoie de atentie, cald, dragoste si insista prin:
"Mai spune s-aduca si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape -
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ninga... zapada ne-ngroape. "
Daca eroul liric va fi incalzit de un ceai, daca o va avea alaturi pe cea,
care il intelege si-i ca citi "de la poluri", va fi indiferent: "si
ninga...", atat de neinteresat, incat sa da mortii imagineare de iarna:
"zapada ne-ngroape". Va fi fericit:
"Ce cald e aicea la tine.
Si toate din casa mi-s
sfinte; - " (si din nou de iarna:)
"Te uita cum ninge decembre..."
(ea raspunde fericirii prin zambet, la care el:) "Nu rade... citeste
inainte."
Bacivia ii zice "x"- interlocuitoarei sale sa "mai spuna s-aduca si lampa -
", ca "e ziua si ce intuneric..." Dar nu noaptea din zi il ingrozeste, cel
mai mult il cutremura zapada, care-i "cat gardul" s |