|
[pic]
Spirit modern si zeu tutelar, Camil Petrescu a fost adeptul
proustianismului ca mod de elaborare a romanului. Aspiratia sa catre
formula novatoare s-a concretizat in opere literare valoroase, dovezi
incontestabile ale unei formatii intelectuale lucide deosebite, inclinate
spre teoretizare.
Ca si romancierul, eroii sai sunt constiinte framantate, dilematice,
tintind mereu, cu o daruire totala si dramatica absolutul.
Astlfel, Stefan Gheorghidiu este un intelectual cu aspiratii si
sentimente unice, care-l situeaza de la inceput intr-un alt plan, opus
marii majoritati. Personaj complex, natura reflexiva, isi dezvaluie viata
sufleteasca pe calea analizei operate cu luciditate sau prin confesiune. El
are o ordine a sa interioara, nemodificabila, care, privita din afara,
poate aparea curioasa. Nepotrivirea dintre aceasta ordine a eroului si
ordinea lumii exterioare, imposibilitatea de a gasi un mod de a trai in
conformitate cu ideea sa fac din el un inadaptat ce refuza relativitatea
logicii.
Aspiratia spre puritate, adevar, perfectiune ii particularizeaza
structura sufleteasca intr-o lume in care averea este totul si minciuna se
practica. Student sarac, cu rude bogate, pe care le dispretuieste, se
daruieste studiului filozofiei cu aceeasi pasiune cu care avea sa iubeasca
"o colega de universitate, cu ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari
de clestar".
Mostenind o avere considerabila, cei doi soti, lipsiti de grija zilei
de maine, patrund in societatea mondena, care, observa eroul, "trezise in
femeia mea porniri care dormitau latent". Asa incepe zbuciumul launtric al
sotului care vede, gandeste, analizeaza lucid fiecare gest al sau si al
celorlalti, pentru ca noua situatie materiala faciliteaza instrainarea
celor doi. Gheorghidiu, o mare sensibilitate, traieste o drama generata de
aplicarea absolutului la un sentiment efemer, inregistrand totul prin
simturile lui care se zbat din nevoia de certitudine. Psihologia
personajului, zbuciumul sau, sunt sugerate in constructii simple. Viata a
devenit "o tortura continua". Palid la fiecare scena, chinuit launtric ca
sa para vesel, Gheoghidiu se rasuceste de durere caci simte ca este de
prisos, ridicol si deplasat, in timp ce alti barbati, cu simtul realitatii,
manifestau siguranta in situatii asemanatoare. Suferinta este inregistrata
exact prin efectele ei: "mi-era pielea uscata, capul dur si gol, sa poti
lovi cu ciocanul in el, parca tot gatul plin de calti".
Acceptand-o pe Ela la inceput, din mila, apoi din obisnuinta,
sfarseste prin a o iubi cu pasiune, topind in ea idealul lui, aspiratia
catre puritate, adavar, perfectiune. Incapabil sa faca vreun compromis cu
sine si cu cei din jur, Gheorghidiu parcurge drumul dramei erotice
dimensionate corect numai in urma celeilalte experiente cople |