|
Camil Petrescu scrie o poezie de esen?? expresionist? ?i poezia lui este un fel de preludiu la marea lui oper?, pentru c? poezia lui nu constituie o oper? aparte.
Ciclul “Transcedentalia”, publicat în 1931, aduce un poet care face poezie, nu creeaz? poezie. Se poate face o trimitere în acest caz la George C?linescu, care ?i el face poezie, nu creeaz? poezie (“Lauda materiei” în care sim?im pe marele C?linescu cuprins de modele, nereu?ind s? dep??easc? modelele; îl sim?im clasicizând, îi sim?im influen?ele romantice, îl sim?im ca poet modern, dar scrie cel mai frumos poem de dragoste “Epitalam”, un fel de cântec de nunt? în care apare un mire atot?tiutor – poezia pledeaz? oentru aceast? idee c? dragostea este cu atât mai puternic?, mai mare cu cât cel care nutre?te acest sentiment vine din sferele înalte ale culturii. C?linescu evoc? aici pe Hendel, pe Bach, pe Petrarca, pe Dante). În “Transcedentalia” exist? o poezie, “Ideea”. Poetul într-adev?r a v?zut idei, ne spune el într-una din p?r?ile acestei poezii: “Eu sunt dintre acei cu ochi halucina?i ?i mistui?i l?untric, c?ci am v?zut idei”. Ideea este relizat? într-un univers intreior prin disociere de ceilal?i ?i în acela?i timp, printr-o extensie a universului interior. “C?ci scrisu-i tot, e doar gândire ve?ted conservat? ?i închis? sub formule ?i sub chei”. Ideea aceasta porne?te de la Hegel, care sus?inea c? simpla numire ucide lucrul sau fiin?a. Pentru Bergson prin cuvânt se interpune un ecran între con?tiin?? ?i obiectul ei. Camil disociaz? ideea ca esen?? pur? de ideea de a semnifica ceva. Ceea ce face el este fenomenologie. “F?r? durere, f?r? bucurie, eu caut în natur? pretutindeni ideile” (“Fenomenologie”). Poetul î?i imagineaz? c? intr? într-o bibliotec? plin? de tomuri, de pergamente, de colec?ii nepre?uite legate în marochine în care zac, orânduite ierarhic, sub capitole ?i titlu mii ?i milioane de idei. Odat? spuse, aceste idei î?i pierd esen?a. În aceast? poezie în care în biblioteci zac cadavre de idei, Camil ne mai spune c? ideile se nasc în spa?ii reci, propice crea?iei. Ideea o g?sim pentru prima oar? la Eminescu în “Geniu pustiu” – este invocat acel spa?iu al ghe?urilor, al nordului, rece; o spune ?i C?linescu în “Lauda lucrurilor”
|