|
Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate a culturii si a
literaturii romane
Spirit enciclopedic in descendenta lui Dimitrie
Cantemir si alui Ion Heliade Radulescu, poliglot B.P.Hasdeu a
dominat prin vocatia universalitatii cea de-a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, ca reprezentant al gandirii stiintifice
umaniste, insetat de cunoastere si creatie. El a deschis
drumuri in filologie, folcloristica, istorie, asezand
cercetarea acestor domenii intr-un cadru care nu se va
schimba multa vreme.
A desfasurat o prodigioasa activitate gazetareasca,
fiind initiatorul a numeroase reviste si ziare: "Romania"
(1858), "Foaia de istorie romana", "Foaia de istorie si
literatura" (1860), "Lumina", "Foaia umoristica Aghiuta"
(1863), "Arhiva istorica", "Satyrul" (1866), "Traian",
"Columna lui Traian" (1870), "Revista noua" (1877) s.a.
Principalele sale lucrari, concepute initial in
dimensiuni uriase, au ramas, din pacate, neterminate. Cu
toate acestea Hasdeu poate fi considerat parintele filologiei
romanesti moderne. El este cel care formuleaza teoria
substratului dacic, proiecteaza si realizeaza primele trei
volume din "Etymologicum Magnum Romaniae" (dictionar al
limbii romane ramas la cuvantul "barbat"). In lucrarea
"Principie de lingvistica" este inclusa teoria privitoare la
circulatia cuvintelor, criteriu de apreciere a
individualitatii unei limbi. Din vasta culegere de studii
asupra limbii si culturii populare vechi intitulata "Cuvente
den batrani" au aparut doar doua volume si introducerea la
cel de-al treilea. Hasdeu studiaza in aceeasi lucrare
folclorul din perspectiva comparatista, extinzandu-si
cercetarile pana in spatiul iranian si sanscrit. Dealtfel, se
pare ca Hasdeu este primul care foloseste termenul de
"folclor" in cultura romana, si il defineste ca totalitatea
culturii populare, in stransa legatura cu etnografia. Tot el
este cel care a scris "Arhiva istorica a Romaniei" ce
cuprinde culegeri stiintifice de documente istorice,
filologice, literare nationale si internationale.
Ca istoric, este autorul monografiei "Ioan-Voda cel
Cumplit", evocare a unui destin dramatic din trecutul nostru,
ce impune prin curajul si demnitatea sa. Lucrarea "Istoria
critica a romanilor", proiectata in cel putin cinci volume, a
aparut numai intr-un volum si partea intai din cel de-al
doilea, fiind o ampla sinteza a istoriei si civilizatiei
romane.
In domeniul literaturii beletristice a scris nuvela
"Duduca Mamuca", republicata ulterior sub titlul "Micuta",
dar si un fragment dintr-un proiectat roman istoric:
"Ursita". A scris versuri romantice, meditative. In creatia
dramatica a lasat comedia "Trei crai de la Rasarit" si drama
"Razvan si Vidra". (1867)
Prima drama romantica de inspiratie istorica, "Razvan
si Vidra" prezinta o viziune pasoptista asupra trecutului, in
spiritul ideilor "Introductiei" la "Dacia literara". Punctul
de plecare l-a constituit un articol al lui Balcescu despre
Razvan- |