|
Tipul arivistului este întruchipat în literatura universal? de personajele lui Stendahl (Julien Sorel), Balzac (Rastignac) sau Dickens (Uriah Heep). De?i figuri de arivi?ti apar sporadic ?i în literatura mai veche, tipul ca atare se constituie cu deosebire în proza ?i dramaturgia secolului al XIX-lea, faptul datorându-se condi?iilor sociale favorabile care deschid drumul parvenirii unor oameni energici, întreprinz?tori ?i de obicei lipsi?i de scrupule, care reu?esc s? dobândeasc? averi ?i un statut social superior celei de la care au pornit. Ace?tia sunt arivi?tii, al c?ror nume generic provine de la verbul din limba francez? „arriver”, care înseamn? „a ajunge”. Dac? arivi?tii sunt cei care se str?duiesc s? urce scara social?, odat? ajun?i la ?int? ei devin parveni?i. În literatura român?, arivistul i-a preocupat pe mul?i dintre scriitorii no?tri de marc?, ace?tia creând prin m?iestria condeiului lor personaje de o cert? valoare literar?, cum ar fi: St?nic? Ra?iu (George C?linescu, Enigma Otiliei), Dinu P?turic? (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi ?i noi), T?nase Scatiu (Duiliu Zamfirescu, Via?a la ?ar?), Lic? Trubadurul (Hortensia Papadad-Bengescu, Concert din muzic? de Bach), Gore Pirgu (Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche) sau Stavrache (Ion Luca Caragiale, În vreme de r?zboi). |