|
Arghezi în timpul vie?ii sale a scris atât poezii, cât ?i proz?.
Din cadrul operelor în proz? amintim lucr?ri mai mici ca: Icoane de lemn (1929), Poarta neagr? (1930), Tablete din ora de Kuty (1933), Bilete de papagal (1946), Pagini din trecut (1955), Lume veche, lume nou? (1958), Tablete de cronicar (1960), Cu bastonul prin Bucure?ti (1962), R?zle?e (1967); ?i romane ca: Ochii maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-vestire (1936), Lina (1967).
Poeziile sale au ap?rut în volume ca: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Versuri de seara (1935), Hore (1939), Una sut? una poeme (1947), 1907-Peizaje (1955), Cântare omului (1956), Stihuri pestri?e (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Caden?e (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). În aceste poezii scriitorul abordeaz? mai multe teme.
În cadrul poeziei filozofice urm?re?te ars poetica în poeziile Rug? de sear?, Testament, Portret; lirica sociogonic? în "Cântarea omului"; ?i lirica existen?ial? în c?utarea lui Dumnezeu ?i în confruntarea cu moartea. În Psalmi poezia filozofic? arghezian? se adap? din singur?tatea, ca fiin?a gânditoare a omului pe p?mânt. Sursa ei se afl? în permanenta c?utare a unui "Dumnezeu" care refuz? a se ar?ta ?i care determin? o stare sufleteasc? de permanent? pendulare între credin?? ?i t?gad?. Poetul accept? ?i refuz? succesiv existen?a dumnezeului, trecând prin cele mai felurite ?i contradictorii st?ri de spirit .E?ecul lui Arghezi de a ajunge la revela?ia divin? l-a condus pe acesta la o viziune panteistic? asupra vie?ii atâta vreme cât cerul r?mâne mut. În tema confrunt?rii omului cu moartea distingem trei atitudini:
|