|
Frunza verde
magheran...
Apartenenta la genul liric. Specia
doina
Doina este opera lirica populara, in versuri, specifica poporului
nostru, prin care sunt exprimate cele mai puternice si mai variate
sentimente de dor, de jale, de regret, de revolta etc, fiind insotita de
obicei de o `melodie` adecvata.
Doina "Frunza verde magheran..." face parte din colectia de poezii
populare ale romanilor publicata de Vasile Alecsandri, figurand cu titlul
"Mehedinteanul", este o doina de haiducie in care autorul anonim isi
exprima in mod direct admiratia fata de curajul si vitejia haiducului si
fata de dorinta acestuia de a se alatura celor care lupta pentru libertate.
"Frunza verde magheran..." se incadreaza in specia doina, deoarece
are toate caracteristicile acesteia, caracterul anonim, oral si popular. Ea
se transmite pe cale orala din generatie in generatie avand un autor
anonim, care isi exprima direct sentimentele si trairile sale, dorinta de
libertate si de dreptate. Aceste sentimente sunt deosebit de puternice, iar
profunzimea lor este accentuata de folosirea exclamatiei retorice:
"Aoleo!", care se repeta si este insotita de alte expresii care arata
sentimentele exprimate: "ce fac de dor!", "ma arde focul!", "de rau, de
bine". Caracterul popular al acestei doine este dovedit si de prezenta unor
cuvinte si expresii populare:"Frunza verde magheran", "frunzi", "maica",
"badea", "sa cerc" etc si de elementele de versificatie specifice creatiei
orale.
Doina incepe cu expresia populara "Frunza verde magheran", fiind
structurata in doua parti, cea de-a doua fiind marcata tot de o expresie
populara "Frunza verde paducel".
Doina este localizata prin cateva elemente lexicale:
"mehedintean", "Olt", "Dunarea", "Mehedinti", "Tudor", "mehedintel".
In prima parte a poeziei, eul liric se confeseaza, dezvaluindu-si
originea marcata de o latura reala:"Sunt nascut pe frunzi de fag", dar si
de una legata de credinte si de ritualuri menite sa-i ofere copilului
puteri magice:"Si-s scaldat de mic in Olt,/ Sa ma fac viteaz de tot/ Si-s
frecat cu busuioc,/ Sa am zile cu noroc". Comuniunea cu natura se va
continua firesc si dupa ce voinicul va mai creste, se va maturiza si se va
reintoarece in spatiul acela ocrotitor al codrului. Traseul voinicului se
va indrepta spre vale "Apoi m-am lasat in vale", el fiind pregatit sa lupte
alaturi de tovarasii lui si fiind constient ca acum s-a calit:"Si-am ajuns
un voinicel/ Cu inima de otel", curajul acestuia fiind subliniat prin
metafora"inima de otel".
Trecerea spre partea a doua a poeziei se face prin intermediul
unui catren in care exclamatia retorica "Aoleo! Ce fac de dor", accentueaza
dorinta eului liric de a se alatura cetelor lui Tudor Vladimirescu, cete
prezentate prin intermediul epitetului "mandre".
Prin adeziunea sa la miscarea lui Tudor, eul liric isi va
ev |