|
Antologia unui poet ironic
Desi simptomatic in ce priveste dinamica schimbului de generatii, apare
nedrept interesul scazut al criticii de intampinare pentru antologiile de
autor provenind dinspre poetii anilor '60-'70. Asa s-a intamplat si cu Ce-
ai facut in noaptea Sfantului Bartolomeu a lui Nicolae Prelipceanu, in care
sunt reunite selectiv poemele publicate timp de trei decenii, intre Turnul
inclinat (1966) si Binemuritorul (1986). Explicatia s-ar afla si in
prezenta editoriala simtitor redusa a poetului ex-clujean dupa 1989.
In Poetul ironic (poem publicat acum si in versiune engleza) din grupajul
Jurnal de noapte, autorul antologiei se definea persiflant: "Poetul ironic
sta in bucatarie si spala vasele/ din care a mancat o paine ironica/ tot
acolo scrie si gandeste/ mirosul complex al bucatariei fiind mai aproape/
de adevaratul miros al lumii/ si indepartandu-l de roz./ poetul ironic se
trage direct/ din bufonii de curte/.../ nu-l cautati pe poetul ironic in
lume/ poetul ironic s-a retras din ea si vorbeste singur". Autoportretul
acesta disimulat nu e departe de adevar, intrucat Nicolae Prelipceanu se
incadreaza in categoria fantastilor ironici. O fantezie debordanta, dar cu
priza la real, este permanent cenzurata de o ironie corosiva si de sarcasm.
In acest fel, actul poetic apare deconventionalizat, fiindca devine
deprindere cotidiana, fara urma de mister in sine. Conditia poetului se
identifica in a omului comun, pentru care nu miracolul inefabil conteaza,
ci adevarurile simple ale vietii. Spiritului poetic ii place, insa, sa
adopte o conduita jucata, menita mai mult sa ascunda decat sa transmita
fiorul initial. Bufoneria de ocazie are rostul de a masca traseul liniar al
confesiunii. Ironia e adresata bonomiei unui destin, si nu imprejurarilor
carora poetul trebuie sa le faca fata. Poezia exprima, in acest caz, o
revolta consumata in surdina care tinde sa devina zgomotoasa, dar se
atenueaza sub controlul unei cumintenii autoflagelante.
Universul i se reveleaza poetului mai degraba ca o negatie. Iar procesul
cunoasterii decurge sub semnul vagului si aproximatiei ("Putine lucruri mai
stiu/ numai aproximatii imi trec prin minte"). Proprii ii sunt modalitatile
negative: interdictia ("Eu sunt lupul si te iubesc/ si n-avem voie sa ne
spunem numele"), refuzul si inconformismul ("stiu de la inceput ca totul mi
se intampla pe dos/ nu mai am nici o neliniste"), renuntarea ("nu voi afla
niciodata cat cantareste/ sufletul meu"), omisiunea (mereu altceva se
intampla decat trebuie sa se intample), inertia ("Nu se mai intampla nimic
imprejur"), golul, absenta ("dar inima nu exista/ nu era nicaieri") si, in
ultima instanta, imposibilitatea "dialogului". Sunt negate, astfel,
intamplarile marunte, sentimentele efemere si evidentele ajunse banale
conventii. La scara planetara, negatia implica vinovatia, fie si prin
cunoastere, caci istoria nu poate fi boicotata, cum sugereaza poemul
titular al antologiei: "De ce n-au intrat in casa ta si de ce nu te-au
om |