|
Spre sfīrsitul sec. al XIX-lea si la īnceputul secolului nostru, din pietatea Bisericii, cinci sīnt aspectele ce trebuiesc scoase īn evidenta: a. pietatea antijansenista, b. pietatea euharistica (comuniunea frecventa, primirea Euharestiei de catre copiii ajunsi la uzul ratiunii, congresele euharistice īncepīnd cu 1881), c. dezvoltarea miscarii liturgice, d. un nou model al preotului, nu atīt un administrator sau un supus al laicilor, cīt mai mult un pastor al sufletelor, e. noul rol al laicilor īn viata Bisericii.
Pietatea antijansenista. In primul rīnd, este depasit rigorismul moral, recunoscut fiind īn mod oficial "probabilismul", doctrina morala atīt de combatuta de jansenisti si de B. Pascal īn "Provincialele" sale. Sistemul probabilist este expus de Sf. Alfons de Liguori (1696-1787) si promovat de iezuiti. In practica, dispare obiceiul de a nega dezlegarea pentru cei ce recad mereu īn aceleasi pacate si se considera suficiente pentru dezlegare semne deosebite de cainta pentru pacate, pentru ca la sfīrsit sa se considere ca suficient īnsusi faptul de a veni la spovada.
O devotiune deosebita este cea catre Inima lui Isus. In 1856, aceasta devotiune este propusa pentru īntreaga Biserica, īn special datorita insistentelor franciscanilor si īn pofida aspectelor nationaliste ce se repeta (īnainte si dupa 1870, francezii īncredinteaza Inimii Preasfinte victoria asupra dusmanilor; īn timpul primului razboi mondial, se repeta acelasi lucru īn Franta si Italia). In aceasta devotiune, la īnceput prevaleaza aspectul reparator, apoi cel social (īn Inima lui Isus, credinciosii gasesc forta de a se opune laicismului). In enciclica lui Pius al XII-lea Haurietis aquas (1956, redactor: K. Rahner?) este evidentiata mai mult iubirea umano-divina a lui Isus si sīnt aprofundate bazele biblice ale devotiunii. Se raspīndeste apoi consacrarea catre aceasta Inima a familiilor si a persoanelor, generalizīndu-se practica celor "noua vineri", cu promisiunile divine pentru cei ce le urmeaza.
Devotiunea catre Sf. Fecioara Maria se dezvolta datorita promulgarii dogmei Neprihanitei Zamisliri (1854), a aparitiilor de la Lourdes (1858), ca si a īndemnurilor repetate ale papilor pentru ca toti catolicii sa se roage Rozariul, facīnd din el o practica comuna a familiilor. Alaturi de acestei devotiuni principale sīnt multe altele, īn cinstea diferitilor sfinti, toate īmpreuna formīnd acel cadru al pietatii populare, calda si emotiva, uneori putin exterioara, dar care hraneste din plin sufletele crestine si le da elanul si forta necesara pentru a se opune laicismului ce īncepea sa erodeze solul crestin.
Reforma euharistica. In secolul al XVIII-lea se insista prea mult asupra fricii reverentiale fata de Isus din sfīnta taina a altarului. In cel urmator, Pius al IX-lea deschide calea īmpartasaniei dese, al carei punct de referinta īl reprezinta pontificatul lui Pius al X-lea. Decretul Sacra Tridentina Synodus (22.12.1905) raspunde unei necesitati de clarificare a disputelor anterioare, īncepute cu De la
|