|
P?catul este o infidelitate si o nedreptate fat? de Dumnezeu si semenii nostri. P?catul este desp?r?irea de Dumnezeu, ie?irea din comuniunea cu El, este îndep?rtarea de via?a dumnezeiasc? ?i ve?nic? pentru care a fost creat omul. P?catul este o stare nenatural?, el nu ?ine de fiin?a omului pentru c? Dumnezeu nu l-a f?cut pe om p?c?tos. Sfânta Scriptur? nume?te p?catul "f?r?delege", "nedreptate", "c?dere", termeni care presupun o stare primordial? dreapt? ?i bun? a omului.
Cuvântul grecesc pentru p?cat, "amartia", are sensul originar de ratare a ?intei, de r?t?cire într-o direc?ie gre?it?, ar?tând apucarea pe calea mor?ii în locul c?ii vie?ii ?i sco?ând în eviden?? caracterul p?catului de e?ec existen?ial. Omul a fost creat dup? chipul lui Dumnezeu în vederea ajungerii la asem?narea cu El, de aceea omul nu se împline?te decât în Dumnezeu, in comuniunea cu El.
P?catul este tot ceea ce e în afara lui Dumnezeu, este c?utarea împlinirii în afara lui Dumnezeu a dorului dup? ve?nicie s?dit de Dumnezeu în om ?i care nu poate fi împlinit decât în Dumnezeu. De aceea p?catul nu ne împline?te.
P?catul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiint? sau tehnic?, interiorul omului, cu p?catele sau virtutile lui, a r?mas acelasi. P?catul facut cu 5.000 de ani în urm? este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de p?cat. În aceleasi p?cate poate c?dea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a p?c?tui exist? în acelasi fel la toti oamenii, datorit? alter?rii fiintei umane în urma p?catului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre p?cat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest p?mânt. Ins? disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastr? pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe.
|