|
APOCALIPSA SI ESHATOLOGIE
Pe drept cuvant mentiona parintele Seraphim Rose ca: "... multi dintre cei
din ziua de astazi vorbesc usuratic despre caracterul apocaliptic al
timpurilor noastre".[1]
Ba mai mult decat atat, se intalneste expresia eronata: "am ajuns
vremuri apocaliptice", de parca acestea nu ar fi existat pana acum. Este o
mare greseala a intelege Apocalipsa prin prisma a tot ce inseamna
disperare, a o reduce numai in aureola palida, sau a o considera ghilotina
omului si a intregii creatii.
Termenii 'apocalipsa' si 'eshatologie' se completeaza reciproc, dar
nu se confunda. Datorita partasiei noastre la viata divina 'cele de pe urma
din Biserica nu sunt deosebite de cele dintai'.[2] ' Traind in Biserica-
spune acelasi teolog- ajungem la starea lui Adam in Rai inainte de cadere,
si e inaltam inca mai sus, caci ajunem la partasie si unire cu
Hristos '.[3] Termnul 'apocalipsa' inseamna 'descoperire', 'revelatie'. Ne
vom ocupa, in speta, de 'Apocalipsa', ultima cate a Sfintei Scripturi. Desi
'Apocalipsa' este ultima carte a Sintei Scripturi, ea nu inseamna
invatatura exclusiv eshatalogica. Se situeaza, intr-adevar, la polul opus
cartii Facerea, insa 'impreua- cu aceasta- formeaza o axa : caderea-
salvarea'.[4]
Sf Ioan Teologul primeste porunca sa scrie despre cele ce vede si
aude ( Apoc. 1, 11 si 19), dar primeste si porunca sa nu scrie despre unele
lucruri auzite (Apoc. 10, 4). Ce altceva poate sa insemne porunca de a
scrie despre cele ce a 'a vazut si cele ce au sa fie dupa acestea' (Apoc.
1, 19), decat faptul ca Apocalipsa cuprinde 'o descoperire simbolica a
luptei Bisericii pentru continuarea operrei de mantuire a lumii, menita sa
se desfasoare crescand pana la sfarsitul veacurilor'[5] si faptul ca
'Apocalipsa descrie, in mod profetic, drumurile Bisericii si a creatiei in
timp, renasterea omului, recrearea lumii createsi vizibile si contine
intregul mister al iconomiei divine'.[6]
Apocalipsa cuprinde insa si 'o viziune de ansamblu asupre istoriei
omenirii'.[7]
La vremea scrierii Apocalipsei, partea certa istorica o constituia
introducerea (cap. 1) precum si scrierile catre cele sapte Biserici
asiatice (cap. 2-3). Multe elemente profetice din vremea aceea au imbracat
deja si vesmant istoric (vezi de pilda explicatia cap. 6).
Fiecare treapta istorica a Bisericii lui Hristos se regaseste in
apocalipsa.
Cand a trait Biserica altcumva decat se afla scris in Apocalipsa?
Cand au fost pentru Biserica acele vremuri neapocaliptice?
Niciodata!
Din perspectiva umana, drumul Bisericii a fost si ramane un drum
spinos, o cale 'ingusta' (Mt. 7, 14) si plina de necazuri cu momente scurte
de pace relativa, dar cu u nesfarsit 'razboi nevazut'. Luam ca exemplu doar
doua segmente istorice.
Calul 'rosu ca focul' (Apoc. 6,4), de la pecetea a doua, insesamna,
dupa Sf. Andrei al Cezareii, perioada 'varsarii de sange'.[8]Cati dintre
crestinii primelor veacuri, gustand din paharul amar al u |