|
Faptul c? nu toate cuno?tin?ele, informa?iile pe care le achizi?ion?m sunt p?strate ?i reactualizate este foarte r?spândit, de aceea ?i foarte cunoscut. Este ?tiut c? multe dintre datele experien?ei noastre anterioare se diminueaz?, se dezagreg?, dispar din mintea noastr?. Intervine a?a-numitul fenomen al uit?rii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul p?str?rii. De?i, la prima vedere, s-ar p?rea c? uitarea este un fenomen relativ simplu, în realitate lucrurile nu stau deloc a?a. Înc? cu mul?i ani în urm?, el a constituit preocuparea de seam? a multor cercet?tori psihologi, preocupa?i îndeosebi de cre?terea poten?elor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facult??i umane. În leg?tur? cu uitarea, noi vom st?rui doar asupra câtorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor întreb?ri.
A?adar: Ce este uitarea? Oricât s-ar p?rea de ciudat, uitarea este, în anumite limite, un fenomen natural, normal ?i mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, c? uitarea este "înscris? în legile omene?ti". A?a cum un depozit de materiale s-ar umple, în con¬di?iile supraînc?rc?rii lui nedând posibilitatea de a se depozita ?i alte materiale, tot a?a ?i depozitul memo¬riei s-ar putea supraînc?rca, n-ar da posibilitatea individului s? p?streze noi ?i noi cuno?tin?e, ca ur¬mare a experien?elor curente ?i recente de via??. De aceea, uitarea intervine ca o supap? care las? s? se scurg?, s? se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicit?ri puse în fa?a individului. În raport cu memoria care tinde, dup? cum am v?zut, spre fixarea ?i p?strarea informa?iilor, uitarea este un fenomen negativ. În schimb în raport cu necesit??ile practice, cu solicit?rile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv ?i aceasta deoarece uitarea treptat?, gradual? a anu¬mitor informa?ii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acord? acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automi?ca f?r? a fi stânjenit de ceea ce ar fi "prea mult" ?i mai ales de "prisos”. Uitarea este cea care acord? memoriei caracterul ei selectiv, c?ci, datorit? ei, noi nu p?str?m si nu reactualiz?m absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaz?. A?adar, caracterul nece-sar al uit?rii decurge din faptul c? ea are importante func?ii de reglare ?i autoreglare a sistemului mnezic al individului, în sensul c? d? posibilitatea "desc?r¬c?rii" ?i "elimin?rii" din acesta a ceea ce este fie inutil, fie balast, pentru a face loc-noului material informa?ional ce trebuie s? fie însu?it. Sper?m c? cititorul a re?inut c? doar în anumite condi?ii uitarea este un fenomen natural ?i relativ necesar. Când aceste condi?ii (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedic? în calea adapt?rii la solicit?rile mediului, o povar? pentru memorie care este nevoit? s? reia de la început procesele sale. Între memorie ?i uitare exist? deci rela?ii dinamice, fiecare dintre ele ac?ionând una asupra alteia prin intermediul feed-¬back-ului (a leg?turii inverse) ?i completându-se sau sprijinindu-se, dar ?i împiedicându-se uneori reciproc.
|