|
Structura si devenirea personalitatii
1. PERSONALITATEA - un complex structurat
Componentele personalitatii interactioneaza unele cu altele, se
organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza, dand nastere unei
structuri ce dispune de o arhitehtonica specifica. In existenta concreta a
individului ceea ce conteaza nu este atat gradul lor de dezvoltare, cat
modul propriu in care ele se structureaza. Tocmai de aceea psihologia
trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a
relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care
conduc in plan psihocomportamental, la efecte diverse.
( Relatia dintre temperament si caracter (T - C)
In legatura cu aceste laturi ale personalitatii s-au manifestat 3 pozitii
distincte:
1) Unii autori neputandu-le diferentia au recurs la amestecul lor:
NUTTIN definea - caracterul: ,,componenta afectivo-dinamica a
personalitatii"
- temperamentul: ,,componenta fiziologica, in mare parte
stabila si ereditara."
2) Alti autori au ajuns la concluzia separarii lor, pornind de la marea
constanta a temperamentului de-a lungul vietii individului:
De ex., se considera ca temperamentul influenteaza viata psihica in
general si nicidecum personalitatea, de aceea el este rupt, desprins de
personalitate. Argumentul invocat il reprezenta existenta unor manifestari
temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale si uneori
chiar in ciuda acestora.
Caracterul era interpretat doar ca un simplu strat ce se suprapune peste
temperament, el fiind un fel de dublura a temperamentului.
Se incerca descifrarea caracterului dupa parametrii tipologici, invocandu-
se faptul ca atitudinile persoanei si semnificatia lor conduc la schimbarea
aspectului dinamico-energetic al conduitei.
Potrivit acestei pozitii se ajungea la concluzii eronate d.p.d.v.:
- teoretic (autonomia temperamentului)
- practic(ignorarea temp. in formarea personalitatii)
3) Sunt autori care sustin ideea interactiunii dintre T si C de tip
antagonist:
Intre T si C ar exista o lupta, o contradictie permanenta, dezvoltarea C.
avand loc ca urmare:
- a unei continui destramari a complexului tipologic,
- concomitent cu reorganizarea lui in forme corespunzatoare C
Consecinta acestei viziuni: in lupta dintre T si C s-ar ajunge in cele
din urma la lichidarea T sau, in cel mai bun caz, la golirea lui de
consistenta, ceea ce este o absurditate.
Nici una dintre cele 3 solutii nu este convingatoare si realista.
( Diversi autori au crezut ca vor rezolva problema prin invocarea
relatiilor dialectice dintre T si C, numai ca, aplicand nediferential si
nespecific dialectica, au ajuns la concluzii eronate.
P.P.-NEVEANU: ,,cei doi termeni ai contradictiei se intrepatrund, trec
unul in altul, coincid..."
( vorbeste despre ,,integrarea organ |