|
Prologul se deschide cu imaginea lui Parmenide reprezentându-se într-un c?rucior înconjurat de nimfele soarelui care p?r?siser? lumea întunericului ca s? îl ghideze în c?l?toria sa. Nimfele îl conduc din casa nop?ii, simbol al ignoran?ei omului la casa zilei, loc al cunoa?terii ?i al ra?iunii. Scopul c?l?toriei este palatul zei?ei care îl întâmpin? de Parmenide ?i îl ini?iaz? în 2 direc?ii: aceea a Adev?rului ?i calea în?el?toare a Credin?ei, în care nu exist? adev?r. Este evident? dorin?a de a ar?ta c? Parmenide a fost convertit, c? trecuse de la eroare (noaptea) la adev?r (ziua) ?i cele 2 direc?ii trebuie s? reprezinte fostele sale gre?eli ?i adev?rul care acum îi este revelat.
Exist? motiv s? credem c? direc?ia credin?ei apar?ine cosmogoniei pitagoreice. Aceasta credin?? eronat? nu este viziunea obi?nuit? a omului asupra lumii, ci un sistem elaborat care pare s? fie o dezvoltare natural? a cosmologiei ioniene în anumite linii, ?i nu exist? nici un alt sistem decât cel pitagoreic care s? împlineasc? cerin?ele necesare pentru a-l descifra. I se imput? lui Parmenide faptul c? nu ar fi prezentat sistemul contra c?ruia militeaz?, dar asta este o gre?al? fa?? de personajele conven?iei apocaliptice. Pentru c? nu Parmenide, ci zei?a expune sistemul ?i tocmai de aceea opiniile descrise apar ca apar?inând “muritorilor”.
O descriere a ascensiunii sufletului ar fi incomplet? f?r? o imagine a regiunii de unde a plecat. Zei?a trebuie s? revele cele 2 c?i de plecare ?i s? îl îndrume pe Parmenide s? o aleag? pe cea corect?. Apari?ia matematicii în ?coala lui Pitagora a revelat pentru prima dat? puterea min?ii, a ra?iunii. Pentru matematician acela?i lucru poate exista, dar poate fi ?i numai gândit, ?i acesta este principiul de la care porne?te Parmenide. Este imposibil s? gânde?ti ceva ce nu exist? ?i este imposibil pentru ceva ce nu este gândit s? existe. Marea întrebare
|