|
„Este pentru mine în afar? de orice îndoial? faptul c? fiecare om se comport? în via?? de parc? ar avea o opinie precis? cu privire la puterea ?i capacit??ile de care dispune (...), pe scurt, comportamentul s?u î?i are originea în opinia sa despre sine.“ (1, p. 17)
Dup? spusele psihologului Alfred Adler (1) ?i a multor al?i autori (3), (6), (20), dar ?i dup? p?rerea fiec?ruia dintre noi, omul este în situa?ia de a se putea privi din exterior ?i a se descrie, aprecia ?i judeca. A ne putea cunoa?te sinele, a ne
cunoa?te propriul Eu ?i felul cum acesta se organizeaz? este un lucru important pentru via?a noastr? social?, dar în acela?i timp ?i o condi?ie indispensabil? în procesul de formare ?i dezvoltare a individului supus unor influen?e benefice sau negative sociale.
Adesea îns? se constat? o neconcordan?? între ceea ce am dori s? fim ?i ceea ce credem c? suntem la un moment dat. Unii psihologi (6), (9), (16), (53) cred c? este o neconcordan?? ?i cu ceea ce suntem de fapt. Aceasta este problematica imaginii de sine pe care individul ?i-o formeaz? de-a lungul vie?ii sale.
Neconcordan?ele care apar în structura imaginii de sine se refer? de fapt la conflictul dintre Eul actual ?i Eul ideal, conflict care poate duce la frustrare, stres ?i o sc?zut? stim? de sine. Pentru unii dintre oameni conflictul poate p?rea cople?itor ?i conduce la depresie, pentru al?ii un asemenea conflict constituie modalitatea mobiliz?rii resurselor necesare atingerii idealurilor propuse.
Fiecare poart? în sine o „opinie despre sine“ ?i despre îndatoririle vie?ii. „O linie de via?? ?i o lege de mi?care care îl domin? f?r? ca el s?-?i dea seama de ele.“ (1, p. 22). Aceast? lege de mi?care î?i are originea în spa?iul îngust al copil?riei ?i se dezvolt? conform unei op?iuni automate de folosire liber? a for?elor native ?i a impresiilor provenite de la lumea din afar?.
|