|
Când, mici câmpulugeni ambi?io?i, Velculescu, Mi?u Vl?descu ?i cu mine am venit la Bucure?ti s? cucerim cununile liceului Laz?r, a?teptând s? cucerim ceva mai târziu chiar ora?ul, ne-am dat seama de naivitatea noastr?. Fuseser?m cei dintâi, cu diferen?e de ordinul sutimilor, la gimnaziul Dinicu Golescu. La matematice avusesem chiar un bun dasc?l, pe Ion Antonescu. Da, dar acolo ne deta?am pe un fel de neant; aici la Laz?r aveam de luptat cu o clas? in care provincia ?i capitala concentraseto?i premian?ii lor. Apoi profesorii ace?tia de la Laz?r nu prea sem?nau cu profesorii patriarhali de la Câmpulung. Eram în situa?ia unor franctirori supu?i, f?r? nici o tranzi?ie, disciplinei draconice a vie?ii de regiment.
S? rivaliz?m cu voi? Imposibil. Astfel eu am r?mas s? înv?? numai la matematice. Tata Mo?u s-a consacrat voca?iei lui de prin? al vie?ii. Singur Velculescu a continuat s? înve?e egal la toate.
Confruntarea cu Banciu a fost poate cea mai drastic?. Ce leg?tur?, ce filia?ie între apari?ia aceasta de dresor al micilor animale care eram, înarmat pân? în sin?i cu un sarcasm rece, la pând?, pentru a reprima pe loc orice înmuiere a aten?iei ?i a disciplinei – ?i valetudinarul Ion Antonescu, cu lec?iile lui impersonale, clasele lui somnolente ?
De la început ne-a luat în mân?, ca o plasm? amorf?, s? ne dea figura dorit? de el. Maculator, caiet de temepe curat, caiet de extemporal, abonament în mas? Gazeta matematic?! De nu – 1 la catalog ?i lung? dizgra?ie. Banciu a s?vâr?it cu noi, ceea ce Comitetul mântiuri publice s?vâr?ise alt?dat? cu Fran?a. Ne-a unificat, ne-a organizat, ne-a dat con?tiin?? comun? prin teroare. Conglomeratul de mici mentalit??i provinciale, cu tendin?e sedi?ioase, a trebuit s? dispar?, s? se topeasc? într-o unitate, îngrozit de lunetele de ghilotin? ale 3-iurilor ?i de siluetele de c?l?i ale 1-urilor. La sfâr?itul semestrului I: buzoieni, câmpulugeni, giurgiuveni, buvure?teni disp?ruser?; eraml?z?ri?ti, iar în aceast? corpora?ie închis?, o categorie de data aceasta nou?, cu o cuno?tin?? proprie ?i un sentiment neted de diferen?iere: clasa lui Banciu, clasa V-a, a anului 1910.
Rar?, providen?ial? întâlnire! Între un tân?r profesor, cu cea mai des?vâr?it? înzestrare de pedagog, dornic de a ar?ta ce poate, exasperat de un an de exil la Tulcea, ?i o clas? nou?, rezultat al unei selec?iuni severe, gata s?-i soarb? înv???tura. Erau între noi ?i el simpatii misterioase, ca între anumite plante ?i soare. Eram f?cu?i s? ne orient?m dup? el; era f?cut s? ne lumineze.
Când, mai târziu, am trecut, cu el, la Mihai, n-a mai fost acela?i lucru. El r?masese fire?te acela?i,dar clasa nu-l mai secunda. Inven?ia pedagogic? cea mai mare a lui Banciu afost activitatea grafic? ce ne impusese. La aceste treceri
|