|
Unul dintre exercitiile propuse la admiterea la Politehnica in vara lui 2001 suna
astfel:
Sa se determine suma radacinilor ecuatiei in ¢6: x3+x+2ˆ=0ˆ.
(formularea era stil grila, dar asta nu este important acum).
Aparent, exercitiul pare banal si nu merita o discutie separata. Exista insa
cateva aspecte interesante care merita evidentiate.
“Solutia” I. (o ilustrare a murphismului: “Orice problema complicata are o
soultie extrem de simpla, care este evident gresita”). Se utilizeaza relatiile lui Viete si
gasim:
1 2 3
x+x +x =0ˆ
Relatiile lui Viete sunt insa valabile doar pentru ecuatii cu coeficienti in domenii
de integritate (adica inele fara divizori ai lui zero). Ori, 6 ¢ are divizori ai lui zero (de
exemplu, 2ˆ×3ˆ=0ˆ).
Solutia a II-a. Se calculeaza ( ) 6 f x,"x΢ , unde f (x)=x3+x+2ˆ. O solutie
fara imaginatie, dar sigura. Din pacate, in culegerea de unde am luat exercitiul nu a
fost aplicata si rezultatul obtinut nu este corect. In graba, s-a observat ca
x=2ˆverifica ecuatia, dupa care s-a impartit polinomul f=X3+X+2ˆcu
X+4ˆ=X-2ˆ, obtinand catul 2
1
Q=X +2ˆX+5ˆcare nu mai admite alte radacini (a se
verifica prin inlocuire). Deci, autorii culegerii dadeau x=2ˆca solutie unica a ecuatiei;
prin urmare, suma ar fi egala cu ˆ2.
In inelele de polinoame de tipul [ ] 6 ¢ X , construite peste inele cu divizori ai
lui zero, relatia de divizibilitate are insa un comportament atipic. Adica, este posibil
ca, intr-un astfel de inel, h|f si g|f, fara ca gh|f. Pentru polinomul f=X3+X+2ˆ,
verificam divizibilitatea cu X+1ˆ=X-5ˆ; se obtine ca f=(X+1ˆ)(X2+5ˆX+2) . Un
candidat care ar fi aplicat metoda de mai sus si ar fi inceput verificarea radacinilor lui
fcu ˆ5 ar fi tras deci concluzia ca aceasta este singura solutie a ecuatiei, deoarece
polinomul 2
2
ˆ ˆ5 Q =X + X+2 nu mai admite alte radacini. In situatia in care coeficientii
unui polinom provin dintr-un inel cu divizori ai lui zero, trebuie verificate exhaustiv
toate posibilele radacini. Raspunsul corect al exercitiului este ca radacinile lui fsunt
ˆ2si ˆ5, suma lor fiind deci ˆ1.
Observatii. 1) Iata ca este posibil ca un polinom de gradul al III-lea sa admita
numai doua radacini, lucru care |