|
1821) Începutul secolului al XIX-lea s-a caracterizat printr-o miscare exceptională pentru libertate socială, restructurări interne si afirmare natională. Generoasele idei ale revolutiei franceze, care sustineau dreptatea si egalitatea socială. precum si dreptul la autodeterminare a popoarelor oprimate au cuprins întreaga Europă; imperiile absolutiste, lovite de forta geniului napoleonian păreau a fi aproape de prăbusire, dar înlăturarea lui Napoleon Bonaparte a impus mentinerea vechilor structuri, însă în Peninsula Balcanică, vointa de libertate, unitate si afirmare natională era din ce în ce mai greu de stăvilit.
La împlinirea unui secol de domnii fanariote, societatea românească era împiedicată in dezvoltarea sa fireasca, de existenta unor de institutii si a unei clase politice dominată de coruptie si dorinta de îmbogătire rapidă prin jefuirea resurselor Principatelor Dunărene, aceasta constituind o permanentă instabilitate. Mentinerea de către Poartă a domniilor fanariote păstra un sistem de extorcare fără egal în întreaga noastră istorie; cumpărarea domniilor costa sume enorme (exemplu elocvent cele 3 milioane de piastri date de Mihail Sutu); banii se obtineau prin venalitatea functiilor, orice slujbă având pretul său (recordul a fost detinut de Ioan Caragea care a vindut 4762 titluri de boierie pentru care a obtinut 20 de milioane de piastri); impozitele indirecte (vămile si ocnele de exemplu) intrau în vistieria domnului.
Vistieria (bugetul) statului se constituia dintr-un impozit personal achitat de către toti bărbatii tării în vârstă de peste 16 ani, dar repartizarea era total inechitabilă, pentru că mai mult de jumătate din populatia tării (boierii, meamurile, clerul), era scutită de contributie. Prin intermediul unui aparat administrativ lipsit de scrupule, banii erau încasati de la contribuabili prin intermediul celor mai brutale metode.
În aceste conditii, eforturile boierimii pământene pentru înlăturarea domnilor fanarioti si întărirea institutiei domniei, reprezintă dorinta întregului popor pentru afirmare natională, împotriva tendintelor dominatoare ale unei clase impuse din afară si străină intereselor românilor.
Lupta de eliberare a popoarelor din Balcani si succesul unei asemenea actiuni era conditionat de sprijinul unei puteri antiotomane, Rusia taristă.
Elementul determinant al acestei actiuni a fost societatea grecească secretă Eteria (Frătia sau Societatea prietenilor), înfiintată la Odessa în anul 1814 si având în fruntea sa pe Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti.
Conducătorul românilor la 1821 a fost Tudor Vladimirescu. S-a născut într-o familie de tărani liberi, în jurul anului 1780, în satul gorjean Vladimiri, al cărui nume îi va deveni patronimic. A înteles timpurile în schimbare, a reusit să strângă avere, dobândind o pozitie de prestigiu în ierarhia socială. A foat soldat si ofiter în armata rusă, comandând panduri în războiul ruso-turc din anii 1806-1812 fiind înaintat în gradul de locotenent al armatei ruse, a primit si ordinul cavaleriei, "Vladimir" clasa a III-a. În perioada iunie-decembrie 1814, Tudor Vladimirescu a stat la Viena. În capitala Imperiului Habsburgic, Tudor a fost interesat de noua conjunctură europeană după prima cădere a lui Napoleon Bonaparte.
|