|
Tudor Vladimirescu (1780 – 1821) a fost conduc?torul revolu?iei de la 1821.
S-a n?scut în satul Vladimiri dintr-o familie de mo?neni. A înv??at carte ?i limba greac? în casa boierului Ioan Glogoveanu, din Craiova, care a facut din inteligentul ?i destoinicul b?iat de administrator de mo?ie ?i care l-a întrebuin?at în afacerile de nego?, mai ales la exportul de vite.
Tudor î?i contituie o avere prin cump?rare de p?mânt, f?când comer? pe cont propriu. Se emancipeaz? din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armat? cu obliga?ii semipermanente – ?i particip? la r?zboiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialit??ile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.
În 1806 a fost numit v?taf de plai la Clo?ani, adic? administratorul unui district de munte, func?ie pe care o va de?ine pân? în 1820. În 1814 face o c?l?torie la Viena, în perioada Congresului de pace (14 iunie – 26 decembrie 1814) pentru a lichida mo?tenirea so?iei lui N. Glogoveanu, decedat? la Viena, ?i pentru a-i aduce în ?ar? feti?a.
Cunosc?tor al limbii germane, Tudor a putut s? urm?reasc? problemele politice care se dezb?teau în pres? în capitala Austriei. Întors în ?ar? la începutul anului 1815, Tudor afl? c? garnizoana otoman? din Ada-Kaleh, care cutreierase jude?ele Mehedin?i ?i Gorj, distrusese ?i gospod?ria lui de la Cerne?i ?i îi luase toate bucatele.
Prezent apoi în capitala ??rii pentru sus?inerea unui proces mo?ie în fa?a Divanului, Tudor afl? de hot?rârea Eteriei de a porni mi?carea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la lupt?, are unele discu?ii cu reprezentan?ii Eteriei pentru cooperare militar?, pentru ca „pandurii s? înlesneasc? trecerea lui Ipsilanti pentru Dun?re”. A semnat o în?elegere cu Comitetul de obl?duire prin care Tudor urma sa ridice „norodul la arme”, având drept obiectiv înl?turarea regimului fanoriot. Con?inutul prea revolu?ionar al „Proclama?iei de la Pade?” i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae V?c?rescu, unul dintre cei îns?rcina?i cu înfrângerea o?tirii pandurilor, Tudor arat? c? „pesemne dumneata p? n?rod cu al c?ror sânge s-au hr?nit ?i s-au poleit tot neamul boieresc, îl socote?ti nimic, ?i numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socoti?i dumneavoastr? c? patria se cheam? poporul, iar nu tagma jefuitorilor”. Diplomat, Tudor asigur? în permanen?? pa?alele de la Dun?re ?i Poarta Otoman? c? poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce sufer? din partea unirii p?mântenilor boieri, cu cei dup? vremi trimi?i domni ?i ocârmuitori acestui norod”.
Intrând în Bucure?ti în fruntea „adun?rii poporului”, este primit cu entuziasm de c?tre masele populare din capital?. Preia, de fapt, în prim?vara anului 1821, conducerea ??rii, fiind numit de popor „Domnul Tudor”. Prezen?a lui Alexandru Ipsilanti la Bucure?ti în fruntea unei armate nedisciplinate, dup? ce ac?iunea lui fusese dezavuat?, ca ?i a românilor de altfel,
|