|
Tu quoque, fili mi Brutus ? (lat. "Si tu, fiul meu Brutus ?")
Marcus Iunius Brutus, un aprig luptator pentru republica, a ost mult apreciat si iubit de Iuliu Cezar. Brutus a intrat totusi in
conjuratia care a pregatit asasinarea lui Cezar, pentru ca acesta planuia sa puna capat republicii si sa se incoroneze imparat. Si intr-adevar, la 15
martie anul 44 i.e.n., Cezar a fost ucis in plin senat. Se zice ca in momentul cand l-a vazut pe Brutus ridicand pumnalul, si-a acoperit capul cu toga, exclamand: "Tu quoque, fili mi Brutus ?". Aceste cuvinte sunt de atunci intrebuintate cand vezi ridicandu-se impotriva ta pe cineva pe care l-ai considerat foarte aproape
si-ti era foarte drag(ca un fiu, ca un frate). Pe de alta parte, numele Brutus e folosit spre a indica un luptator neinduplecat, care-si jertfeste chiar si viata, pentru a-si apara convingerile.
Astfel il infatiseaza si Puskin in poezia "Pumnalul" :
"Se prabuseste Roma si cade legea ei.
Dar Brutus se ridica, scut viu al libertatii;
Lovit de tine, Cezar se zbate-n gheana mortii
Langa statuia mandra-a lui Pompei"
Errare humanum est (lat. "A gresi e omeneste") - adesea cu
completarea: perseverare diabolicum (a persevera in greseli e diabolic)
Adagiu foarte vechi caci il gasim sub diverse forme si la tragicii
greci (de exemplu in Antigona lui Sofocle). E de obicei invocat ca scuza,
sau pentru a explica o greseala, o neglijenta, etc.. Dictonul latin, atat
de des intrebuintat, isi trage originea din lucrarea rectorului Seneca,
intitulata "Controversiae" (IV,3), unde se gasesc vorbele: "humanum est
errare". Mai inainte, Cicero, vestitul orator roman, in a 12-a Philippica
impotriva lui Antoniu (paragr. II), formulase aceeasi idee, dar cu alte
cuvinte: "Cuiusvis hominis est errare" - (oricarui om i se intampla sa
greseasca) si mai departe: "Nullius, nisi insipientis, in errare
perseverare" (dar numai nebunul persevereaza in greseala).
In romanul "Pe muchie de cutit" de M. Brenius, gasim: "Nu era de
acord cu dictonul latinesc: - Errare humanum est - si spunea ca omul
poate si trebuie sa nu greseasca ..." (pag. 499)
George Baraitaru
|