|
1. "Renasterea militara nationala" din timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza
Ideal si coordonata fundamentala a istoriei romanilor, incununare a
procesului legic de formare si afirmare tot mai puternica a constiintei
nationale si a vointei maselor largi populare de a se sti laolalta in
cadrul frontierelor unuia si aceluiasi stat, Unirea Munteniei si Moldovei
de la 24 ianuarie 1859, sub domnia luminoasa a lui Alexandru Ioan Cuza,
reprezinta unul din actele de cea mai mare insemnatate pentru dezvoltarea
de-sine-statatoare a poporului roman. Acest moment a marcat constituirea
statului national roman modern si intrarea tarii noastre in noua etapa a
evolutiei ei capitaliste, a creat conditii pentru cucerirea neatarnarii si
exprimarea viguroasa a individualitatii natiunii noastre. Contemporanii,
care prin activitatea lor insufletita de un cald patriotism au contribuit
la indeplinirea maretului act al Unirii, au numit ziua de 24 ianuarie 1859
"Ziua renasterii noastre nationale" sau "Cea mai frumoasa zi a neamului
romanesc".
Printre marile probleme ce se impuneau a fi rezolvate dupa Unirea
Principatelor a fost si organizarea armatei nationale romane moderne. In
legatura cu locul si rolul viitoarei armate in cadrul statului roman, cu
structura si fizionomia ei, a avut loc in acea perioada un larg schimb de
idei, infruntari de opinii, au fost reactualizate conceptii ale revolutiei
de la 1848, s-a facut apel la invatamintele trecutului. Subliniind ca
"toata garantia independentei noastre nationale, pastrarea si respectarea
dreptului si teritoriului nostru stau de azi inainte in puterea si in mana
noastra", publicatia "Curierul Principatelor Unite" arata necesitatea de a
se efectua o "reorganizare a puterii militare pe bazele unui sistem nou".
La randul sau, ziarul "Reforma" scria: "sa ne armam daca vrem sa traim ca
natie; sa ne armam ca sa putem fi gata a infrunta orice pericol". Parerea
ca misiunea armatei romane trebuie sa fie apararea patriei era reluata si
de "Anuntatorul roman" :"n-avem a declara razboi, nici a ataca pe nimeni; e
vorba, de apararea a tot ce omul are mai sacru - nationalitatea".
Pe plan european se derulau ample actiuni reformatoare care au favorizat si
inspirat si reformele romanesti. Prusia si Sardinia desfasurau cu succes
procesul de unificare a Germaniei, respectiv a Italiei. Imperiul
habsburgic, interesat sa-si prelungeasca existenta, se afla intr-o perioada
"liberala", Imperiul otoman cunostea "epoca tanzimatului" iar Rusia incerca
o reforma agrara. Dar toate cele trei mari imperii nu erau interesate sa
permita in Principatele Unite transformari adanci care sa le primejduiasca
pozitiile in zona. Prin urmare factorii responsabili romani au trebuit sa
cantareasca implicatiile fiecarui act politic sau militar, folosindu-se de
divergentele dintre marile puteri pentru a promova interesele nationale si
a largi autonomia tarii.
Initiatorul reformelor si al masurilor care aveau sa duca la infaptuirea
unor profunde prefaceri in domeniul |