|
În Roma, regimul monarhic s-a instaurat progresiv la sfâr?itul secolului I î.Hr. Dup? victoria sa de la Actium din anul 31 î.Hr, Octavian a instaurat ordinea în Orient ?i apoi a revenit la Roma în anul 29 î.Hr. Fusese numit tribun pe via?? cu un an înainte ?i, ajuns la Roma, ?i-a continuat ascensiunea. Dup? dou?zeci de ani de r?zboaie civile, Roma ?i întreaga peninsul? italic? erau sec?tuite de resurse. Administra?ia nu mai avea putere, poli?ia nu mai exista, ora?ele erau devastate, iar bog??iile ?i averile erau distruse. Octavian a început munca de reconstruire a bog??iei ?i puterii Romei. În primul rând, el ?i-a consolidat pozi?ia în stat. Când s-a întors la Roma, a fost ales consul pentru a cincea oar? ?i a primit imperium pe via??. Octavian a fost abil ?i r?bd?tor acolo unde Cezar se gr?bise ?i gre?ise. De asemenea, el avea bani. ?i-a pl?tit solda?ii, a împ?r?it fonduri provinciilor ?i administra?iei, a organizat jocuri ?i spectacole, a înfrumuse?at Roma deschizând mari ?antiere, creând astfel ?i locuri de munc?. Toate acestea au fost pl?tite din banii lui. Încetul cu încetul, a determinat senatul s? îi acorde puteri depline. A p?strat îns? aparen?a unei republici. În anul 27 î.Hr, Octavian s-a prezentat în fa?a senatului pentru a-?i depune puterea suprem? pe care o avea, în realitate, urm?rea s? o ob?in? în mod legitim. Aceast? formalitate s-a repetat timp de zece ani. Nu s-a manifestat ca monarh, ca ?i Cezar, considerându-se doar primul func?ionar al statului. A fost numit princeps senatus, adic? primul senator ?i Augustus, “cel sl?vit printr-o putere divin?” în acela?i an. În anul 23î.Hr., Augustus a renun?at la puterea consular?, îns? a fost numit proconsul pe via??, func?ie care îi conferea controlul asupra tuturor guvernatorilor ?i magistra?ilor din provincii. Apoi a fost numit administrator la împ?r?irea grânelor în timpul unei foamete, câ?tigând astfel ?i mai mult? popularitate. În anul 19 î.Hr, a primit praefectura morum, cu toate drepturile cenzoriale ?i consulatul pe via??. În anul 12, murind Lepidus, a primit ?i |