|
Religia geto-dacilor
Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie
unul dintre subiectele cele mai pasionante, atat prin fascinatia
subiectului in sine, cat mai ales prin aura creata in jurul lui de catre o
literatura de tot felul. Desi istoriografia noastra (dar nu numai) a reusit
achizitii notabile, ea este totusi destul de departe de a avea si a ne
oferi o imagine a religiei geto-dacice cat mai completa si general
acceptata.
Intre problemele de baza ale religiei geto-dacice se inscrie caracterul
acesteia. Dupa o lunga disputa intre specialisti, ipoteza care sustine
caracterul politeist al religiei geto-dacilor tinde sa se impuna. Il
atentionam pe cititorul mai putin avizat ca superioritatea (mai degraba
farmecul, profunzimea si bogatia) unei religii nu este data de caracterul
sau, o religie monoteista nu este mai evoluata decat una politeista, si, ca
atare, nu trebuie sa manifeste nici un fel de retineri subiective in a
accepta caracterul politeist al religiei geto-dacilor.
Mult mai dificila este situatia atunci cand trebuie sa se arate natura
zeitatilor adorate de geto-daci, atributele sau elementele legate de
ierarhizarea intr-un ''panteon'', ori date despre perioada cand au fost la
apogeul adorarii lor.
Zeul cel mai frecvent mentionat la autorii vechi este Zalmoxis
(specialistii nu au ajuns la un consens asupra formei numelui: Salmoxis -
Zalmoxis - Zamolxis). Cat priveste natura si atributele sale, unii sustin
ca este o divinitate chtoniana, altii ca este uraniana. Mai vechea teorie
potrivit careia Zalmoxis ar fi fost fiinta pamanteana s-a dovedit a fi
fantezista. In vremea lui Burebista si al lui Decebal , se pare ca Zalmoxis
nu mai era insa adorat ca zeitate suprema, fiind destul de probabila chiar
prezenta sa in ''panteonul'' geto-dacic. O astfel de ipoteza se sprijina pe
faptul ca la autorii greci de dupa Herodot, Zalmoxis este amintit ca o
divinitate veche, iar unii autori latini (Vergilius, in Eneida, Ovidius, in
Pontice si Tristele) si greci (Dion Chrysostomos) arata adorarea lui Marte
de catre geto-daci de o maniera neobisnuita in perioada Burebista-Decebal.
Acestui zeu, ne spune Iordanes, ''i se jertfeau primele prazi, lui i se
atarnau pe trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintai si exista
un simtamant religios adanc in comparatie cu ceilalti zei, deoarece se
parea ca invocatia spiritului sau era ca aceea adresata unui parinte''.
In ceea ce priveste alte zeitati adorate de geto-daci, documentele literar
arheologice vorbesc despre divinitatile feminine Hestia si Bendis, prima
considerata drept protectoare a focului din camin si a caminului, in
general, a doua - zeita a padurii, a lunii, a farmecelor si protectoare a
femeii.
Desi nu sunt suficient de explicite, izvoarele vechi lasa totusi sa se
inteleaga ca Zalmoxis, Gebeleizis, Marte, Hestia, Bendis, ca zeitati, erau
adorate nu de un trib anume, ci de catre geto-daci in totalitatea lor.
Asadar, se poate vorbi de |