|
STATUL MEDIEVAL
1. Introducere :
In vremurile noastre, cuvantul medieval este adesea folosit cu
sensul de "barbar", acest lucru fiind consecinta aspectelor ce au
caracterizat acele vremuri. Unii contemporani sunt de-a dreptul ingroziti
de evenimentele petrecute atunci (razboaie, boli fara leac, ideile
ereticilor, armate mercenare. Este paradoxal insa faptul ca acum, cu
cinci secole mai tarziu, se intampla lucruri mai grave decat atunci.
In epoca medievala au fost puse bazele multor institutii moderne
importante, dupa modelul carora s-au inspirat cele moderne, astazi fiind
studiate multe din artele medievale. Concomitent, orasele contemporane
fiind matricea, mai mult sau mai putin reusita, a oraselor medievale.
Antitetic oraselor precedente lor, care erau in principal centre politice
si religioase, cele medievale reprezentau importante centre comerciale,
sustinute financiar de productie si schimb de marfuri. Acest lucru
reprezinta o alta asemanare pentru secolele XX si XXI, marile banci si
corporatii fiind "mostenitorul direct" al afacerilor medievale. Sistemul
European modern este, de asemenea, intr-o anumita masura rezultatul
evolutiei medievale. Chiar si ideea de nationalism ia amploare in aceasta
epoca, prin curajul si dragostea de patrie demonstrate de Ioana D'Arc, in
RAZBOIUL DE 100 DE ANI. De asemenea, ideea separarii bisericii de stat
apare in epoca medievala ca model pentru multe tari din ziua de azi. Dupa
reformele georgiene, conducatorii de stat nu au mai putut revendica
drepturile lor asupra bisericii, dar au gasit ca statul insusi reprezinta o
valoare fundamentala.
Epoca medievala a reprezentat o perioada in care o multitudine de
etnii diferite (romanii, francii, vizigotii...) s-au luptat, au invatat
unii de la altii, au muncit impreuna pentru a schimba cursul istoriei.
Transformarile economice, politice, sociale si artistice suferite de epoca
medievala au provocat raspunsuri creative positive.
In mai putine cuvinte, epoca medievala reprezinta o perioada de
permanente schimbari, adaptari si inovatii.
2. VIATA FEUDALA SI OAMENII:
Majoritatea locuitorilor acelor timpuri isi duceau viata la sat, o
viata modesta, acestia locuind in case de chirpici sau uneori lemn. Deci,
principalul cadru de locuire in evul mediu era obstea sateasca.
Principalele ocupatii practicate erau agricultura, pastoritul, viticultura,
pescuitul, apicultura si mestesugurile casnice.Cresc recoltele prin
imbunatatirea calitatii solului cu ajutorul asolamentelor bi si trienale,
inhamarea si injugarea animalelor. Treptat infloresc targurile si orasele.
Suzeranul era conducatorul suprem ce avea in serviciu nobili, pentru care
lucrau taranii.Taranimea put |