|
Razboiul de o suta de ani
Timp de peste un secol, Anglia a luptat pentru consolidarea si marirea
posesiunilor sale in Franta si chiar si-a revendicat pretentiile la tronul
Frantei. Insa in ciuda unor victorii spectaculoase, eforturile Angliei s-au
dovedit zadamice.
Razboiul de o suta de ani dintre Anglia si Franta a durat din 1337
pana m 1453. Acesta nu a fost de fapt un singur razboi, ci o serie de
conflicte intrerupte de perioade lungi de pace. Principala sa cauza, daca
privim in urma la cucerirea normanda din 1066, era faptui ca regele Angliei
era si unul dintre cei mai mari nobili ai Frantei, controlind teritorii
intinse din interiorul acesteia.
Regii francezi au privit aceasta situatie ca pe o amenintare si au
incercat sa reduca din proprietatile monarhului englez. Din acest punct de
vedere, razboiul de o suta de ani reprezenta etapa finala a unui conflict
ce durase deja peste 300 de ani.
Izbucnirea razboiului
Cand Edward al Ill-lea a devenit rege al Angliei, principala sa
proprietate din Franta era ducatul de Aquitaine din sud-vest.
Prima batalie a fost data la Sluys, in Flandra, in 1340. Scopul
flotelor militare medievale era apropierea de inamic si legarea corabiilor
unele de altele, formand astfel o platforma pe care sa se poata lupta.
Neintelegerile asupra acestuia si faptui ca francezii ii sprijineau pe
dusmanii scotieni ai lui Edward, au dus la izbucnirea unui razboi la care
Edward probabil se astepta. Acesta era o figura militara, avand alaturi o
aristocratie nelinistita pe care o tinea ocupata cu aventuri straine
incitante.
Razboiul le-a oferit englezilor posibilitatea de a jefui si de a-si
insusi averi in urma
rascumpararii prizonierilor de rang inalt de fapt multe campanii englezesti
pareau expeditii de jafuri in timpul carora zone intinse ale Frantei erau
devastate. Din fericire pentru englezi, toate invaziile se indreptau in
aceeasi directie, iar razboiul a avut loc doar pe teritoriu francez, din
pricina unei victorii navale la Sluys (1340) ce i-a oferit Angliei
controlul asupra Canalului Manecii pentru mai mult de 30 de ani.
Pretentie la tron
La incepulul conflictului, Edward al III-lea a ridicat miza prin
pretentia la tronul Frantei, bazandu-se pe faptui ca mama sa fusese fiica
unui rege francez, Filip Cel Drept, in timp ce Filip al VI-lea era doar
descendent al fratelui mai tanar al acelui rege. Ca replica, avocatii
francezi au declarat ca dreptui la tron nu putea fi asigurat de o femeie.
De vreme ce Filip se afla in functie, Edward nu se putea astepta sa i
se implineasca dorinta. Insa, probabil ca acesta a considerat-o o buna
tocmeala, cand cele doua parti au ajuns la negociere si, de asemenea, a
creat motive de nemultumire fata de Filip al VI-lea, in special celor din
familia Fleming, |