|
PROCESUL MARESALULUI ION ANTONESCU
MOTTO:
"Cand te afli intre ciocan si nicovala"
Odata cu arestarea maresalului Ion Antonescu la 23 august 1944, a
inceput numaratoarea inversa a zilelor ultimilor doi ani ai vietii sale,
petrecuti in detentie. Judecat de Tribunalul Poporului din Bucuresti intre
6 si 17 mai 1946 si condamnat la moarte, actul final al existentei lui s-a
consemnat in dupa-amiaza zilei de 1 iunie, in Valea Piersicilor din
inchisoarea Jilava, sub gloantele plutonului de executie. Dupa arestarea in
noaptea de 23/24 august, maresalul este "predat" autoritatilor sovietice pe
considerentul ca acesta se bucura inca de "adeziunea armatei". Inchis la
Lubianka unde este anchetat si supus unui sever interogatoriu. Dupa
detentia din URSS de aproape un an si sapte luni s-a hotarat trimiterea
acestuia in Romania pentru a fi judecat pentru "tradare de patrie" si in
postura de"criminal de razboi", de catre Tribunalul Poporului, dupa ce SUA
si URSS au adresat o cerere procurorilor de la Nurenberg pentru a afla daca
este necesara prezenta lor acolo. Raspunsul a fost negativ. Judecarea
maresalului a fost impusa de sovietici si infaptuita cu largul concurs al
autoritatilor lor de ocupatie din Romania.
Organizarea procesului s-a facut in asa mod incat amestecul
politicului este evident de la prima vedere. In completul de judecata
intrau persoane care nu aveau pregatirea adecvata: Nita Vasile,
reprezentant al Partidului Comunist era muncitor, Pauna Ion era muncitor si
reprezentant al Partidului Social-Democrat, Dumbrava Jovita era plugar si
reprezentantul Frontului Plugarilor etc., acuzatorul public Dumitru
Saracu"....care fusese la viata lui chelner si ne pregatea ceva de mancare"
cand activa la Tribunalul Poporului, cum afirma insusi presedintele
Tribunalului Poporului, Alexandru Voitinovici. Presedintele tribunalului
era un obscur magistrat din Moldova a carui cariera anosta a fost incheiata
de acest proces rasunator.
Cu tot caracterul partinitor al desfasurarii procesului, urmarindu-
se condamnarea cat mai aspra a celor aflati pe banca acuzarii, completul de
judecata s-a vazut nevoit sa recunoasca absurditatea unor acuzatii. Este
semnificativa constatarea ca "acest acuzat nu si-a insusit ilicit sau
abuziv bunuri private sau publice din teritoriul in care s-a purtat
razboiul" si ca tot el " nu a realizat averi in mod ilicit, cu ocazia
participarii la conducerea razboiului, ori profitand de legiuirile si
masurile luate", o recunoastere a onestitatii si corectitudinii
principalului acuzat.
Principial, intregul proces s-a dezvoltat dintr-o culpa gratuit
imputata, in primnul rand acuzatilor, in mod direct, si apoi intregului
popor roman, indi |